✔️Atunci când apar la suprafață forțe nebănuite pământul se cutremură, vulcanii erup și noi forme de relief se nasc. Cultura definește natura, dar în același timp natura mereu va schimba cultura.
✔️Azi am avut 2 astrograme, iar persoanele aveau poză la Whatsup cum se aruncă cu parașuta din avion. Acest tranzit ne va conecta cu profunzimele ființei noastre, fundamentele pe care ne-am clădit viața. Se simte în aer presiune și sistemele de referință la nivel social se prăbușesc. Puterea de dominare și control sunt la cote maxime, iar când ele nu pot fi conținute sunt proiectate în exterior, ca și cum anumite forțe destructive ne blochează.
✔️Urmează 2 luni jumătate în care Pluto revine în Capricorn pentru ultima dată, următorul tranzit va fi peste 248 de ani. Urmează ca lumea să se remodeleze împreună cu toate sistemele care o alcătuiesc și o nouă paradigmă să se nască. Este ca și cum cu toții suntem în travaliu, ne renaștem.
✔️Profesor Stan Grof a legat planeta Pluto de momentul în care copilul se află pe colul nașterii, unde forțe foarte mari pun presiune asupra lui și se duce o luptă pe viață și pe moarte, atât pentru copil cat și pentru mama, iar emoțiile sunt la extreme. Ceva asemănător se petrece și în lume în acest moment, de aceea propun să veniți la o tabără de Resporatie Holotropica să descătușăm aceste energii într-un cadru sigur și bine organizat. Deasemeni Grof propune prin munca și opera sa, un nou model al psihicului și legătura noastră cu universul, pe care-l vede viu și care se întrepătrunde intim și profund cu psihicul nostru, precum axioma “precum în cer așa și pe pământ”.
✔️ 25-29 septembrie Băile Tușnad - Introducere în Psihologia Transpersonală - Respirație Holotropica
🌎 www.zohal.ro/e...
Негізгі бет 2 sep-20 nov Ultima revenire a lui Pluto in Capricorn si Respiratia Holotropica
Пікірлер: 12