Dimineaţa
M-am trezit cu tine-n gând, ne vedeam din nou arzând, undeva…
Soarele curgea pe noi și ploua din cer cu flori, dinspre nori.
Nu mă mai trezesc, voi rămâne-n visul meu.
E tot ce-mi doresc, să visez doar ce vreau eu.
Îmi simt sufletul pribeag, de atâta timp îţi dorm la uşă.
Mă încearcă iar un dor de drag, tare drag de inima-ţi ascunsă
Undeva… de nu mă poţi vedea, nu te speria, că nu-s departe!
Mi-am ascuns iubirea prin livezi, s-o feresc de visele-mi deşarte.
Iară merg spre infinit,locul de unde-am venit, uite-aşa…
Ţine-mă de mână iar și-ţi voi da un ultim dar - viaţa mea.
Nu-i de mare preţ, dar e tot ce am să-ţi dau.
Poate mă înveţi care-i locul meu şi… stau.
Călător din alte lumi, aripile-s mari şi-ţi dorm la uşă.
Sunt acel suflet pribeag de drag, tare drag de inima-ţi ascunsă.
Şi de-o fi să ştii când m-oi trezi, ne vom agăţa din nou de scara
Ce ne trece-acum într-altă zi sau poate în altă primăvară…
Dimineaţa nu e pentru toţi, viaţa noastră stă la coadă-n gară,
Irosită-n trenul fără roţi, care s-a oprit de astă-vară.
Şi de-o fi să ştii când m-oi trezi, sufletele noastre-or fi departe,
Într-un loc ce numai noi vom şti și nu l-am trecut în nici o carte.
Va fi ca un ultim legământ, ritualuri ce se nasc o dată,
Zăbovim aicea pe pământ, până Cartea se deschide toată.
Şi apoi vom şti ce-i de făcut, trenul are roţi şi stă în gară.
Ne va trece-n linişte, tăcut, dintr-o viaţă-ntr-altă primăvară.
Негізгі бет Adrian Berinde - Dimineata
Пікірлер: 18