Salutare Tuturor! Am mai specificat intr-un coment, faptul ca sculele ne motiveaza in functie de stilul, locul si conditiile de pescuit. Pestele nu vede echipamentul ci vine la masa dupa cum e pregatit meniul. Eu, la inceputul acestui microb, am folosit niste scule mai ieftine, putin sub gama medie, caci atat mi-am permis atunci, fiind inca in scoala, fara un venit permanent al meu, nu mi-am permis ceva mai mult si mai bun, dar nu ca nu mi-ar fi placut ceva mai bun, chiar daca nu erau ele cele mai din top. Dupa o partida de pescuit la Dunare, la vreo 250 de Km de locul unde locuiam, am fost atat de dezamagit de scule, incat le-am aruncat in apa. Chiar daca pescuitul este o placere, un hobby, o relaxare, dupa ce am parcurs 250 - 260 km, mi sa blocat mulineta, cu primul crapusor mai marisor care lam prins pana atunci. Am disperat si toata placerea sa transformat într-un pachet de nervi si stres, care ma agitat la maxim, nicidecum nu ma relaxat. Eram in tensiunea aia emotionala, bucuros de captura, dar si disperat de faptul ca nu il puteam aduce la mal, din cauza mulinetei si am fortat putin manivela mulinetei in speranta ca poate o ia, poate sare peste piedica aia, dar sa rupt o aripioara de la pivotul manivelei care intra in mulineta. In timp ce ma chinuiam cu mulineta, pestele a prins o agatatura ceva, ca nici cu mana nu mai puteam face nimic sa il aduc la mal. Atunci am fortat putin din bat, smucind de cateva ori, nu f tare, numai cat sa isi dea drumul, dupa care mi-a plesnit batul de la primul tronson, cel cu mulineta, nu varful. Era un telescop de 3.60m cumparat din piata, ca cele din bazar, ieftin, dar OK pt bugetul meu din timpul ala. Aveam 3 mulinete la fel si 3 telescoape la fel. Am inebunit vazand ce am patit, iar cum si mulinetele si betele fiind la fel, le-am aruncat in apa pe toate ca ma asteptam sa patesc si cu celelalte la fel, apoi mi-am spus asa: Atunci mai merg la pescuit, cand sunt capabil si dispus sa merg pregatit si cand voi dispune de bani sa ma echipez mai bine. Locuiam la Timisoara si m-am dus pana la Berzasca pe clisura Dunarii la pescuit, iar placerea si relaxarea sau transformat intr-un stres maxim si o agitatie crunta, numai din cauza sculelor. Timp mult pierdut degeaba, ceva banuti risipiti degeaba si o stare de rahat tot degeaba din cauza unor mizerii de scule. Cam asta a fost intamplarea mea si nu vreau sa plictisesc pe nimeni. Dar din motive precum cazul meu, va puteti decide mai usor daca merita sa investesti in ceva mai bun, chiar daca nu vor fi ele cele mai de top, sau daca nu merita, chiar daca mai apar si ciudatenii neprevazute cu ele. Oricum nu sunt impotriva echipamentului mai ieftin, ca fiecare isi alege echipamentul dupa placerea lui, gustul lui si posibilitatiile lui, ceea ce este firesc. Dar si echipamentul mai bun, isi are proprietatiile și valorile lui, tocmai sa fie evitate astfel de situatii ca in cazul meu. La revedere tuturor si fire intinse
@SquidFishman
3 жыл бұрын
Mulțumim pentru poveste și pentru experiența împărtășită cu noi. Sincer eu nu am pierdut niciodată un pește din cauză echipamentului dar am pierdut din cauza lipsei de experiență deci îți înțeleg frustrarea. Am citit cu interes relatarea ta și bineînțeles că nu vreau să promovez doar părerea mea așa că ți-am fixat comentariul.
@RR00KK00
3 жыл бұрын
@@SquidFishman Si eu multumesc. Am specificat ca nu sunt impotriva echipantului din bazar fiind ieftin si nu am spus ca nu este bun. Exista echipamente scumpe, dar nu atat de bune in conformitate cu pretul. Nu vreau sa folosesc Brand-uri sa nu influentez negativ pe nimeni. Dar exista si echipamente ieftine FOARTE bune. In cazul meu de la vremea aia, eram la inceput, incepator fara experienta, fara cunostinta in materie si fara sa am posibilitatea sa incerc ceva superior mai ales ca nu aveam nici bani ca sa imi permit mai mult. Din lipsa de experienta, informatii si de bani, am fost gresit inspirat si mi-am cumparat tocmai arma impotriva mea 😂 nu cea in apararea mea. Dar asta nu inseamna ca alte scule ieftine nu erau mai bune. Pentru un pescuit lejer, doar de relaxare, distractiv, unde orice peste indiferent de talie este un oaspete binevenit, este normal sa nu investesti in ceva costisitor, ca nu este cazul. Mai ales daca locatia de pescuit nu este departe de casa sau ai acces mai usor la un magazin in cazul unor eventuale probleme, chiar nu merita investitie colosala. Dar daca pescuiesti mai departe de casa si pescuiesti la categorie grea, unde talia capturilor conteaza sau chiar competitiv, atunci merita totusi mai multa atentie cu ce ne echipam. Nu trebuie neaparat sa fie un echipament f scump, dar nici cel mai predispus riscurilor de a te dezamagii tocmai cand te bazezi pe el.
@faranick1
5 жыл бұрын
am avut si eu o baracuda de 2000 care a costat 80, a functionat perfect cam un an in cateva iesiri la spining la clean, apoi s-a stricat . apoi am cumparat o shimano catana de 1000 la 140 lei , o folosesc de 3 ani si merge ca in prima zi
@geomircea786
5 жыл бұрын
Aici depinde de fiecare pescar..la mine cea mai ieftina este Okuma lb, apoi Okuma powerliner si Banax Helicon-cele coreene (la fiecare am set de 4 sau 3)plus o Okuma cam veche dar fără moarte,Abu Garcia etc..deci seturile pe care le folosesc pleacă de la 250-450 lei/buc. (cam asa cred),problema este ca eu fac partide pe Dunăre chiar mai lungi de două luni si stiti ce înseamnă să stea mulinetele atâta vreme în soare ziua,noaptea rece si umezeală,ploi ,furtuni,vânt cu nisip,zile în care am scos peste 40 de crapi si chiar dacă nu trage,aici te contrazic,o lansată trebuie schimbată la o oră pe ape curgătoare,doar dacă aplici vreo schemă si o lansată o ți 2-3 ore dar atunci pe cele din aval la schimbi la o ora, alta chiar la 15 min,depinde de strategia fiecăruia. . Tamburul de metal ajută la lansări..ala nu era bite runer ci frâna lui 😆..parerea mea este că Okuma lb (eu la toate am mărimea cea mai mare,pt nevoie de recuperare din agatatura) bate orice mulineta la preț -calitate..la mine după 10 ani neservisate si trase de ele la greu nu au aproape nici o problemă. .dacă le servisezi te țin o viață. .dacă la mine încă merg după 10 ani..aveam o Okuma Lb 665 noua,de rezervă pusă pe o lansată tot de rezervă si m-am certat cu un pescar pt că vroia să îsi pună lansete printre a la mele (intercalat)si la nervi i-am dat un picior lansetei care a zburat in sus si a cazut jos în apă dar mulineta pe o piatră mare..s a dus 😐.. s a reparat ☺..am început să-i fac loc pescarului cu piciorul,malul f înalt, eu cu kickboxing,lovesc bine în mulinetele mele 🙈,mda,chiar eram fff nervos..clar că mi-a părut rău pt mulineta..dar asa e la Dunăre,toți stiu că pescuiesc de o lună,locul e nadit,la mai tin si loc lângă mine si apoi vor să ma scoată cu totul..asta pescuia cu 3 bețe in stanga mea si in dreapta mea 100 m numai bețe,bineînțeles că arunca înspre mine,eu dădeam cu 3 lansete (cu 4 e voie)..a stat o săptămână langa mine fără să prindă măcar un crap, iar eu nu aveam zi să nu prind 1,2,3 crapi si câteva rupturi..Cel de sus nu doarme..intr adevăr nu e pescar bun la crap,a investit f mulți bani în pescuit,omu e de treabă dar să nu aibă nici un interes față de un pescar pt ca atunci încearcă să îl traducă,mai ales pt locul de pescui..mă refer la punctele fierbinți dar e altă discutie lungă. .poate faci un video despre licurile fierbinți, acel jumate de m* pe care dacă îl stii sau stii să îl descoperi atunci prinzi la greu sau aproape de loc..fiecare loc bun are cel puțin un loc fierbinte sau 2-3 mai mult sau mai puțin fierbinți. . Am reușit să va plictisesc?
@adycozma2395
5 жыл бұрын
pescar pe stilul meu baracuda e perfecta pentru pescari din romania
@danutgeo4152
5 жыл бұрын
👏👏👏Bravo respect eu unul am folosit și folosesc și mulinete ieftine gen hacuyo 75 de lei si nu ma dezamăgit am folosit și folosesc okuma lb nu se compara dar vb ta nici la preț nu se compara deci și hacuyo face aceiași treaba ca okuma învârte nu mai contează cum atâta timp cât îți faci treaba cu ea.
@bogdanrospinning6964
3 жыл бұрын
Modelul ?
@radutorz2123
5 жыл бұрын
Draga squidy . Îmi cer iertare ca timpul nu îmi prea permite sa mai intru pe KZitem. Dar ori de câte ori am ocazia intru și Îți urmăresc posturile. Felicitări și pt aceasta postate draga prietene . . O sa mă apuc și eu de pescuit clar . Și ăsta și datorita ție draga prietene . O seara minunata
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Mulțumesc mult Radu, te salut cu drag și respect!
@radutorz2123
5 жыл бұрын
@@SquidFishman cu drag prietene . Tine o tot așa. Oamenii au ce învață de la tine . Sănătate ție și familiei tale
@danielcrbl
4 жыл бұрын
respect pt tot ce faci pt efortul depus
@maresalul841
5 жыл бұрын
Fiind pescar de spinning , unde faci câteva sute de lanseuri la o partida buna , și începând de la Combo-uri de 100 de lei .. și pana la altele mai scumpe , țin sa îți spun ca se simte diferența dintre o mulinetă , lanseta și fire ieftine fata de unele mai scumpe. Prețul creste in general datorită rezistentei lor sporite și greutăți reduse in general + chestiile ce țin de tehnologiile prezente in ele. La staționar e altceva .
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Asta spuneam și eu, cu siguranță la spinning contează foarte mult dar la crap mai ales, pentru că aștepți foarte mult trăsăturile nu mai contează aproape deloc, cel puțin pentru mine! :)
@pubgmobilejoker8750
3 жыл бұрын
Te urmăresc de mult! Îmi place mult ce faci.
@SquidFishman
3 жыл бұрын
Mulțumesc mult 😊
@bogdangoia3745
3 жыл бұрын
eu sunt exclusiv pescar de spinning si in urma cu cativa ani am decis sa imi schimb mulineta de 100 de lei cu o mulineta daiwa vengeance care a costat undeva la 400 de lei.Pot sa spun ca a fost cea mai buna investitie posibila. De cand o am ,merge exact ca in prima zi,chiar daca a fost supusa unor ploi torentiale,frig,noroi,praf etc. Eu zic ca,in materie de spinning,trebuie sa investesti intr-o mulineta in functie de cat de des mergi la pescuit. Eu am ales sa investesc suma aceea pentru ca merg la pescuit cam o dată sau chiar de doua ori pe saptamana. As merge mai des daca nu mi-ar manca timpul medicina ::)))
@SquidFishman
3 жыл бұрын
Da, ai dreptate, pt spinning și eu folosesc daiwa 😊
@robertdumicz7309
4 жыл бұрын
Nu neapärat pretul este decisiv cu toate cä in general este, dar sunt si mulinete mai bune, care tin mai multä vreme, si anume cele cu angrenaj, (pinion si coroanä) din otel sau bronz ori combinatie, pinionul din otel si coroana din bronz/alamä. Angrenajul este miezul mulinetei si partea cea mai sensibilä care preia efortul si sarcina mecanicä, deci toatä forta tractiunii este practic transmisä prin trei dinti ai pinionului si coroanei, asa cä materialele acolo trebuie sä fie top. Deci doar in general, mulinetele scumpe au asemena angrenaje otel/bronz, exceptie cunoscutä Shimano, toate mulinetele lor au angrenaje de Aluminiu placat cu un strat special, dar si printre cele relativ mai ieftine se gäsesc asemenea exceptii, sä aibe angrenaje de otel sau bronz si unele au chiar si carcasa din aluminiu, sunt ce-i drept mai grele dar si mai solide si rezistente. Apoi aproape totdeauna cele scumpe au si protectie mai bunä si sunt ermetizate impotriva pätrunderii apei si prafului, nisipului etc, in vreme ce acelea ieftine nu prea au protectie si ermetizare/izolare ci in cel mai bun caz ici si colo ceva sumar. Am cumpärat recent o mulinetä ieftinä as zice, la ofertä cu 70€ cu angrenaj de otel dupä cum scriu review-urile si producätorul si care are si carcasa complet metalicä, de aluminiu si asta e confirmat fiindcä se simte räceala metalului, in vreme ce materialele nemetalice sunt mai calde si mai reci pe cäldurä, mai inerte dpdv termic deci. Dar nici aceasta nu e de pescuit marin, adicä nu e protejatä impotriva apei särate, deci pretul reflectä incä in oarecare mäsurä, calitatea cu privire la etanseitate. Cine e interesat poate desface mulineta si vedea dacä angrenajul, coroana si pinionul sunt de plastic, mai rar dar sunt slabe, zinc, tot slab ca rezistentä mecanicä, este de culoare gri mat, aluminiu, un pic mai bun dar slab incä tot alb spre gri mat dar mai lucios totusi, ori are angrenaj galben deci bronz sau alamä care sunt deja foarte bune si durabile, sau otel, inoxidabil eventual, alb spre gri lucitor, se cam deosebeste de aluminiu si zinc fiindcä sträluceste mai tare, cele mai rezistente fiind angrenajele din otel sau tandem pereche otel/bronz. Mai sunt o serie de angrenaje, coroana in special, de culoare neagrä, din cäte stiu acelea sunt din aluminiu, posibil si zinc dar au aplicat un strat de aliaj sau tratament pentru imbunätätirea duritätii, care strat insä se toceste in nu multä vreme, in cäteva säptämäni, poate maxim in cäteva luni un an doi, depinde de utilizare. Cam asta despre mulinete, mai sunt si alte aspecte precum tamburul, forta de tractiune, fräna samd. De mentionat cä mulinetele romänesti de tip comunist, ei tip comunist, de pe vremea comunismului, aveau angrenaje de bronz si erau fäcute din tablä de otel, deci durabile, balsoi tanki si uräte dar bune. Existä review-uri si video clipuri cu demontäri si analizä, interesante si instructive. De cäteva decenii incoace insä, firmele au descoperit materiale mai ieftine precum zincul si aluminiul iar politica si strategia comercialä a devenit, "facem slabe cu bani putini si vindem ieftin dar pe bani multi fiindcä vindem multe"...
@mariuscaciulan4291
5 жыл бұрын
Salut!Ti-am urmarit cateva clipuri,pot sa sp ca esti genul de pescar adevarat care apreciaza si iubeste pescuitul si nu echipamentul de pescuit!Intradevar nu se compara echipamentul ieftin cu cel scump...dar un pescar adevarat este definit de abilitatea si cunostintele sale de a pescui,nu de a prezenta si justifica caracteristicile tehnice ale echipamentului de pescuit.Personal,detin echipament scump,lansete shimano tribal velocity,mulinete shimano ultegra ci4+ 14000 xtb,senzori fox mr+,vaporas delfin,si restul...dar,le-am achizitionat pentru a avea siguranta lor,si ca acestea acopera orice situatie si necesitate ivita pe balta,pt calitatea premium pe care o ofera,precum si pentru durabilitate,poti,si pot sa pescuiesc si cu echipament mult mai ieftin,gen mulinete de 100 lei,conteaza sa stii sa te adaptezi la fiecare situatie si fiecare balta!Asta inseamna sa fii pescar!Iar tu esti un pescar adevarat,simplu,care iubeste pescuitul,si nu echipamentul,am oservat ca dai sfaturi ff utile.Fir intins si mult succes in tot ce faci!
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Mulțumesc mult Marius, un mesaj foarte frumos. Sincer nu mă așteptam să găsesc înțelegere de la cineva care are echipament scump. Fire întinse prietene! ... cel mai important este că pe piață sunt produse pentru toate buzunarel și pentru toate gusturile. :)
@mariuscaciulan4291
5 жыл бұрын
@@SquidFishman Trebuie sa pescuim,nu sa fim ,,pescuiti"de magazine si producatori cu tot felul de specificatii superioare,avantaje,firme etc
@szinmarin5584
4 жыл бұрын
Da tot mulininetele vechi din material metalic am 6 mulinete silstar et 70 e forte veche și după aîția ani e forte buna și funcționează perfect
@Mariusye
4 жыл бұрын
Ce mulineta este indicata pentru tot felul de pestii de la crap caras oblete etc
@rumbamusic5983
4 жыл бұрын
Mai sunt pescari de competiție care cauta mulinete mari si cu un tambur long cast (pentru lansari la distanta).Deoarece la concursuri nu e voie pescuit plantat,doar aruncat si in momentul cand ai 150-200m intre maluri nu ai ce sa faci cu o mulineta ca a ta cu tambur normal arunci pana in 80-100m.O alta caracteristica o are felul in care aseaza firul pe tambur deoarece pescuind la distanta ca sa atingi distanta extrema firul trebuie asezat spira langa spira(drept) Mai conteaza si recuperare (4.1.1)etc
@SquidFishman
4 жыл бұрын
Da, așa este, nici o obiecție de la mine
@danyromeo5923
3 жыл бұрын
In timp alea scumpe fac diferenta, da na pt Romania sunt bune si astea. Apropo de ca materialele nu au evolutionat ai auzit de crb4, ds5, mgs si zaion? 😅
@gabigabelu9810
4 жыл бұрын
Salut! Aș dori să îmi cumpăr o lansetă Wind Blade,Cino Carp 3.60 și o mulinetă Wind Blade DA6000,7 rulmenti!!Poți să te uiți și să îmi spui și mie daca se merită?
@tvshowtvshow6789
4 жыл бұрын
Ce parere aveti de mulineta daiwa ninja feeder LT 6000 SS ?
@zaineady
3 жыл бұрын
Este varza joaca la maner ! Dar Daiwa Fuego este VIS....nu se compara este uriasa diferenta.....am 2 de vanzare 350 lei bucata URGENT !!! Vreau sa imicumpar sonar....mulinetele sunt noi
@Doru478
5 жыл бұрын
Ptr pescuitul plantat merg și mulinete mai slăbuțe dar ptr aruncat contează fff mult...
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Pai pt aruncat ce contează în afară de tambur?... Și tamburul nu are nevoie de mare tehnologie, forma contează... crezi că în bazar nu sunt mulinete cu tambur long cast? :)
@paulsolomon1205
5 жыл бұрын
Ai putea sa faci niște videoclipuri cu monturi ! Sper sa faci niște videoclipuri de genu.
@rollothewalker5535
5 жыл бұрын
Are pe canal câteva videoclipuri cu monturi, dar e greu sa cauți, nu?
@LeoPescaru
5 жыл бұрын
Ai putea sa iti dai jos de la nas mustatza aia falsa si ce brizbrizuri ti ai mai pus in cap la varsta asta cu ajutorul softurilor de pe telefon si sa fi mai matur dar nu cred ca poti
@AZER-kr6sh
5 жыл бұрын
Imi place de tine,te rog sa postezi si cand mergi la peste!!
@SquidFishman
5 жыл бұрын
O să postez, promit! :)
@iacovnegru497
Жыл бұрын
Adevarul ca la spining mulinetele sunt expuse la efort ....dar pana la 80,100 de euro eu zic ca .....pana la shimano stradic e suficient deja .....
@TerpeRaul
5 жыл бұрын
Salut,mi-am luat și eu o mulinetă baracuda mustang 50 preț 140 de lei,dacă ști ceva de ea spune-mi dacă am greșit ca am luat-o, încă nu am folosit-o dar abia aștept
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Sincer nu o știu dar în general baracuda are scule destul de bune la un preț decent
@ionanghel6943
5 жыл бұрын
Este foarte buna
@morarucristian4377
5 жыл бұрын
Salut vreau sa e rog ca vreau sa cumpar niste cirlige pt libelule adica foarte fine pt copca dupa saitul aliexpres si nu stiu seria lor poti sa ma ajuti. Multumesc
@rollothewalker5535
5 жыл бұрын
La ce te referi prin "seria"? Dacă te referi la mărimea cârligului, un nr. 20,nr.18, maxim nr. 16
@morarucristian4377
5 жыл бұрын
@@rollothewalker5535 am zis serie adica vreau sa fie subtire sa poti pu ne libelula in el nu la nr ca eu vreau nr 12 dar sa fie subtire nu ca cel de crap care este parca mai gros le ziceam noi odata de concurs erau foarte fine si agere de carbon
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Dar găsești in magazinele de pescuit de la noi așa ceva. Eu foloseam când eram copil sunt destui care fac. Caută puțin și îți garantez că ce găsi :)
@morarucristian4377
5 жыл бұрын
@@SquidFishman multumesc nu am mai gasit si eu tot pe vremuri gaseam cam prin anii 90 cind erau magazine cu adevarat acum ce gasesti la ei gasesti si pe aliexpres, dar am facut comanda sa vad ce imi trimit. Multumesc
@dorinz5103
5 жыл бұрын
Salutări .De unde ai cumpărato?
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Din bazar, dar găsești și pe net in mai toate magazinele de pescuit
@imadalin2.025
5 жыл бұрын
Eu folosesc pentru spining o mulineta micuta la 25 de lei si la la feeder una la 120 lei de la crivit ,nu cred ca se merita sa iti iei o mulineta scumpa...
@fabian2289
5 жыл бұрын
*Unde sau ce este acel bazar ?*
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Este un fel de piață, o sa fac un clip de acolo
@fabian2289
5 жыл бұрын
Ok , mersi mult
@vladulescucosmin8994
5 жыл бұрын
Pestele nu face diferenta in apa intre o mulineta scumpa si una ieftina, asa ca el va fii prins la fel in ambele cazuri. De-a lungul timpului in schimb, diferentele se vad si se simt intre o mulineta scumpa si una ieftina. Eu am niste mulinete de la Daiwa care m-au costat cam 500 si ceva de lei bucata, le am de 2 ani de zile si sunt impecabile. Nu conteaza ca ploua pe ele sau orice altceva. Se vede ca-s materiale de calitate, gen inox aluminiu zaion etc. Cand imi iau o mulineta sau o lanseta scumpa, nu o fac sa prind peste mai mult, o fac strict pentru placerea de a tine in mana un lucru de calitate care, daca se poate, sa il dau si eu mai departe copiilor mei. Adecvat acestor mulinete am 2 lansete identice de la Mitchell de 3.90 armada carp, cumparate de la Arrow pe care am dat 800 de lei bucata. Nu am zis preturile ca sa ma laud, pentru ca sunt pescari care dau doar pe bat cat am dat eu pe amandoua cu tot cu mulinete, dar am vrut sa vedeti cam la ce nivel am investit eu in 2 mulinete. In schimb, placerea cand pescuiesc cu ele, este de nedescris. Mulinetele scumpe, au o serie de avantaje fata de cele ieftine, dar strict din punct de vedere al durabilitatii. Peste in schimb, nu vor prinde mai mult. Alegerea este a fiecaruia, in functie de buget si de cum priveste el acest hobby.
@robertkrafcic7241
4 жыл бұрын
Ce părere ai de mulinetele de la mitchell?
@laurentiuiraphahel3479
5 жыл бұрын
Sall cand faci video cu bunica😆😊
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Nu știu
@zaineady
3 жыл бұрын
Pai cum se numeste mulineta aia....si eu folosesc robinhan SB si este f buna nu joaca din nicio directie....dar nu se mai gasesc...din pacate
@3andrew422
5 жыл бұрын
Ce parere ai de mulinetele din dechatlon la 65 de lei Caperlan?
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Sincer îmi plac in mare parte produsele de la ei, dar despre mulinete sincer nu știu ce să spun
@gabrieldobos824
4 жыл бұрын
Topjmuie
@vasileiordache312
4 жыл бұрын
Eu am shimano si sunt mulțumit
@Alex-po6bz
4 жыл бұрын
Vad ca, deși exista mulinete Baracuda, Silstar, Energoteam, eu nu va recomand sa le cumpărați decât dacă sunteți începători. Mulinetele Shimano, Daiwa, Abu Garcia și Ryobi sunt făcute pentru un pescuit cât mai ușor, mulinetele nu având jocuri la mâner,la angrenaje îmbunătățesc pescuitul pt ca lanseta nu prea contează. Va recomand Shimano în primul rand pt ca știți ce cumpărați, iar în al doilea rand aceasta este o firma care face 75% biciclete, adică adaugă în mulinete tehnologii îmbunătățite, având rezistenta componentelor de biciclete unde este tensiune constata, automat creste fiabilitatea! Mulțumesc pt înțelegere, aștept sa vad cine va spune ca nu am dreptate, apropo căutați X protect de la Shimano,byeee
@SquidFishman
4 жыл бұрын
Eu nu o să îți spun că nu ai dreptate, doar că fiecare are dreptul la părerea lui, și că oameni civilizație trebuie să ne respectăm și să ne luăm în seamă părerile unii celorlalți. Mulțumesc mult pentru că ți-ai rupt din timp cw să îți spui părerea și să îi ajuți și pe ceilalți din breaslă cu experiența ta.
@Alex-po6bz
4 жыл бұрын
@@SquidFishman poate ai înțeles greșit, nu am nimic cu nimeni, fiecare pescuiește cu ce vrea orice este bun, după cum crede fiecare. Eu ma duc zilnic pe râu și o mulineta simpla nu face față.Mulțumesc!✌️✌️✌️
@SquidFishman
4 жыл бұрын
@@Alex-po6bz nu am înțeles greșit, am spus că îți respect părerea, de asta am și fixat comentariul tău. Este bine ca cei interesați să vadă cât mai multe păreri. 😊
@danielcrbl
4 жыл бұрын
Alex ... sunt foarte de acord cu tine ... decat sa cumperi 2-3 mulinete pe an mai bine cumperi una si buna sa te tina macar pana iesi la pensie ...fir intins
@Alex-po6bz
4 жыл бұрын
@@danielcrbl într-un sfârșit cineva cu capul pe umeri, ai Facebook, sau caută-mă pe mine Andronic Alexandru, o poza cu gluga roșie și geaca alb cu negru.
@eustiefrancaisa
5 жыл бұрын
ce facultate ai facut?
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Construcții
@silviapeterfi4884
4 жыл бұрын
un site de unde se poate cumpara acea mulineta ?
@SquidFishman
4 жыл бұрын
marelepescar.ro/mulineta-baracuda-revenge-60.html
@sobolanuldeinternet6198
5 жыл бұрын
Mergi la F&H expo?
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Nu cred
@vasilesurdu7630
3 жыл бұрын
cu stima intreabal pe prietenu tau din bazar cit ma costa 4 mulinete baracuda ca atale
@SquidFishman
3 жыл бұрын
Trebuie să iei legătura direct cu el. Am lăsat link cu adresa lui de fb în descriere la niste clipuri
@andreigogea179
3 жыл бұрын
Eu am 6 mulinete la 15 lei Si 6 lansete la 25 lei Sunt foarte bune, am prins un somn de 7 kg cu ele
@pusc_ariel
Жыл бұрын
Da...Și eu am un bison cam mic dar latră și musca ca un malinois
@gabrielpopescu3112
5 жыл бұрын
Cand faci la pescuit ca e cald aqfar dc nu facii??
@rollothewalker5535
5 жыл бұрын
Face când are timp și când nu are probleme de sănătate. Nu trebuie sa se justifice el în fața ta.
@LeoPescaru
5 жыл бұрын
Gabriele cand o sa pui mana pe abecedar?
@gabrielpopescu3112
5 жыл бұрын
EU STIU SA SCRIU DA PE CALCULATOR INTELEGE CE VREAU SA SPUN SI STIU SA SCRIU SUNT 8A
@SquidFishman
5 жыл бұрын
O să fac, încă puțin... posibil sa merg mâine dacă se oprește ploaie! :)
@LeoPescaru
5 жыл бұрын
@@gabrielpopescu3112 inseamna ca daca vor disparea calculatoarele o sa te duci si tu cu ele.In clasa 8A nu aveti caiete?
@albertungureanu3698
5 жыл бұрын
De ce mulinezi pe dreapta?
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Pentru că așa mulinetă profesioniștii! :)... E o poveste lungă, probabil voi povesti cândva într-un clip! :)
@LeoPescaru
5 жыл бұрын
Ca asa se merge in Romania, pe dreapta.
@SquidFishman
5 жыл бұрын
:))
@LeoPescaru
5 жыл бұрын
Recomand sa nu mai amestecati subiectele cu posturile.De exemplu: intr-un topic despre pescuit intrebati de puii lui si intr-o filmare cu puii din gradina lu Maia voi il intrebati cand mai merge la pescuit.Pune-ti intrebarile in topicurile potrivite si sunt sigur ca o sa raspunda la fiecare in functie de timp.Nu mai procedati amestecat ca faceti ca fiecare topic sa para o cacealma.Orice potential vizitator/subscriber care aterizeaza intr-un topic nu o sa stie practic despre ce se discuta acolo.Squid e mai pacifist asa dar hai sa nu ne batem joc de munca lui.
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Ar fi frumos sa facă așa mai ales că acum postez săptămânal pe toate subiectele, nu mai am pauze lungi pe un anumit subiect. Mulțumesc Cristian! :)
@LeoPescaru
5 жыл бұрын
@@SquidFishman cu placere ca de obicei.
@mihaikele
3 жыл бұрын
Daca esti pescar de rapitor si faci iesiri dese iti trebuie scule de calitate care nu sunt deloc ieftine...Uzura mulinetelor la spinning este cea mai mare, nu se compara cu cea a altor stiluri de pescuit...
@iacovnegru497
Жыл бұрын
Ca sa cumperi shimano Stella de 1000 de euro trebuie sa ti permiti, m Ai trebuie sa si mananci.......
@florinsimota1878
Жыл бұрын
@@iacovnegru497 nu e 1000 de euro bosule
@iacovnegru497
Жыл бұрын
Daca nu mi Ai fi spus tu nu stiiam.......
@florinsimota1878
Жыл бұрын
@@iacovnegru497 ai de capu tău 🤦
@iacovnegru497
Жыл бұрын
@@florinsimota1878 dute dracu de pielea pulii
@Raduku888
4 жыл бұрын
Te contrazic cu lucrurile de calitate. Daca ai un băț bun cu o molinetă buna te pot ține si 5...8 ani ! Ai vazut ce ai pătit cu acel Crap:ti-a rupt bățul, firul si minciocul! Am observat ca, cand scoti un pește ..... troncăne toată molineta ! Eu prefer sa dau 200 de euro pe 1 băt bun si o molinetă bună!
@SquidFishman
4 жыл бұрын
Mulinetele care scârție au peste 15 ani și ai văzut cum trag de ele și nu le îngrijesc. Chiar dacă se aud așa, încă funcționează și au mai mult decât 5-8 ani deci țin mai mult decât cele scumpe. Lanseta ruptă a fost din cauză că era pusă jos. Nu confunda o ruptură în dril cu una în circumstanțe rare. Te asigur că lansetele mele sunt cu mult mai rezistente decât cele de care pomenești tu, tocmai acesta este motivul pentru care nu le-am schimbat. Am avut lansetă de crap din două tronsoane, s-a rupt la prima lansare. Nu sunt bune pt încărcări mari și pentru pești care trebuie forțați foarte tare. Nu compara pescuitul pe lac cu cel pe râu, aici nu este loc de fițe, totul trebuie să fie extrem de puternic, nu îți poți permite să obosești pestele atâta timp cât sunt agățători peste tot. Oricum am luat alte lansete, o să apară clip pe canal în curând. Acolo am explicat totul în detaliu.
@predatorff3017
4 жыл бұрын
Imi dai si mie o mulineta
@SquidFishman
4 жыл бұрын
Nu am mulinete în plus deocamdată
@ionutthebest
5 жыл бұрын
Când vine, puii mei?
@SquidFishman
5 жыл бұрын
După ce vor ieși puii din ouăle puse la incubator
@ionutthebest
5 жыл бұрын
@@SquidFishman mulțumesc de răspun! Și v_a fi puii mei sez. 2?sau vei lasa asa
@SquidFishman
5 жыл бұрын
Încă nu știu, aș face cu alt nume dar mi-e frică că o să își piardă din popularitate
@ionutthebest
5 жыл бұрын
@@SquidFishman atunci ai putea lasa "Puii mei" simplu și scrii de la ep de la care ai rămas! Ep 33,ep 34, etc! :)
@SquidFishman
5 жыл бұрын
O să văd, mulțumesc pentru sugestie? :)
@ionutionut8198
4 жыл бұрын
Nu incurajez sa cumparati "puscarii" d-astea de 2 lei care sunt trecuti nr rulmentilor din burta ...
@osanmarius6925
4 жыл бұрын
Si eu ma gandesc sa-mi cumpar in viitor niste lansete , ce lansete folosesti? Ce imi recomanzi? Merci.
@ionutionut8198
4 жыл бұрын
@@osanmarius6925 ,nu pot sa-ti recomand un model de lanseta sau mulineta ,dar incearca sa achizitionezi de la marci de renume altfel arunci bainii degeaba.Pot sa-ti dau exemplu de cateva firme serioase care isi respecta clienti si sunt pt toate buzunarele:Okuma,Shimano,Daiwa,Penn,WFT si lista poate continua.Eu folosesc mai multe feluri de lanseta si mulineta in functie de locatie si pestele vizat .Fir intins !
@razvantalpalaru984
5 жыл бұрын
Mulinetele pleacă de la 400 lei în sus, restul sunt de întins firul 😉
@SquidFishman
5 жыл бұрын
O să schimb in titlu, să scriu "chestii de întins firul" in loc de mulinete. Ok? :)
@LeoPescaru
5 жыл бұрын
Razvanel ai postat pentru +1 aici, nu ai nimic concret de spus din ce observ.
@razvantalpalaru984
5 жыл бұрын
@@LeoPescaru nu poți să vinzi o mulineta bună cu 100 romi.care este prețul real dacă socotim că în 100 toni intră și taxă vamală,adaos distribuitor+adaos vânzător. fă un calcul și te lămurești ce materiale s-au folosit la fabricarea ei.
@LeoPescaru
5 жыл бұрын
@@razvantalpalaru984 eu inteleg perfect diferenta preturilor si a materialelor crede-ma.Acum raspunde-mi sincer la o intrebare: de ce te bagi intr-un topic despre o mulineta de 100 ron aducand argumente despre una de 400 ron?Aici se discuta despre mulineta de 100 ron, atat.Daca apare un topic cu una de 400 cu mare placere te citim acolo.
@razvantalpalaru984
5 жыл бұрын
@@LeoPescaru citește titlul filmului 😉.mi-am spus părerea mea despre mulinete și nu am jignit pe nimeni.nu ai cum să mă "citești" tu pe mine 😠
@nicolaiechelu2386
4 жыл бұрын
Ai vorbit 12 minute fără să aibă legătură cu titlul videoclip. O reclamă făcută prost.
@SquidFishman
4 жыл бұрын
Nu este nici o reclamă, este doar părerea mea.
@paulfrancesccozac9777
3 жыл бұрын
sper sa decedezi la urmatoarea partida de pescuit!
Пікірлер: 133