Cea mai modernă seră din România, dar și din Europa, se află în localitatea timișeană Biled. Este o seră dedicată culturii de tomate, iar investiția a fost inaugurată la finele anului trecut, intrând din acest an cu producția pe piață.
Prima seră a soților Răileanu a fost și ea revoluționară la momentul inaugurării. A schimbat ceea ce știam despre spații protejate în primul rând pentru că antreprenorii au decis să cultive numai roșii tot timpul anului.
Succesul primei super-sere i-a făcut pe soții Răileanu să fie asaltați de comenzi. Cererea de roșii românești în extra-sezon a devenit atât de mare încât s-a luat decizia în extinderea afacerii cu o nouă structură. O structură care, la acest moment, reprezintă cea mai modernă seră din Europa și nu numai.
Singura cultură din serele Super este cea de tomate. Iar Silvia Răileanu a reușit să facă din roșia de Biled un adevărat brand al calității și mai ales al gustului. A convins chiar producători de soiuri și hibrizi să îi acorde exclusivitate pentru o serie de tomate care acum cresc numai la Biled.
Pentru a obține cele mai gustoase roșii, serele Super au o tehnologie de vârf pe care Silvia Răileanu a ajuns să o cunoască în detaliu, ea fiind cea care implementează atât strategia de piață, cât și pe cea de cultură a tomatelor.
Serele din Biled, județul Timiș, reușesc la acest moment să furnizeze roșii pentru cele mai mari lanțuri de retail din România. Contractele sunt ferme pentru că și producția pe care o livrează soții Răileanu este constantă. În privința profitabilității, aici situația din ultimul an a dat peste cap planurile de producție și mai ales de costuri.
--------
Materialul a fost difuzat pe 25 iulie 2022 în cadrul emisiunii Fermierii României, de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența.
Негізгі бет Cea mai modernă seră din România, dedicată culturii de roșii
Пікірлер: 53