Te aștept în comunitatea noastră. Așa că hai în EmmFamily:
🔵 estimaimult.ro/
👉🏻 Comandă Cartea - www.artadeateiubi.ro
Dacă vrei să ai o relație fericită, fără să mai suferi, uite 3 lecții pe care trebuie să le știi:
1. Dacă nu ai o relație bună cu tine, nu poți avea o relație fericită nici cu altcineva.
Adesea, suntem prinși în următorul ciclu:
Întâlnim o persoană nouă. Simțim că suntem foarte compatibili și că ne înțelegem doar din priviri. Credem că este persoana potrivită pentru noi și că ne completează perfect. Ne îndrăgostim de ea și ne dorim să avem o relație.
Facem tot ce putem încât să o cucerim și să o convingem să fie cu noi. Începem relația, iar totul pare minunat. Simțim că ne-am găsit sufletul pereche.
Ne petrecem tot timpul împreună, vorbim constant și tot ce ne dorim este ca acea persoană să facă parte din viața noastră pentru totdeauna.
Însă, parcă peste noapte, partenerul se schimbă și relația se răcește. Nu ne mai arată același interes, nu ne mai oferă atenție și afecțiune. Apar certuri din ce în ce mai des. Și nu mai reușim să ne înțelegem la fel de ușor cum o făceam la început.
Ne întrebăm dacă oare am făcut noi ceva greșit sau dacă suntem de vină pentru schimbarea asta. Încercăm să găsim soluții, încât să recâștigăm dragostea partenerului. Dar, cu fiecare efort, ajungem să ne pierdem din ce în ce mai mult încrederea în noi înșine. Pentru că, orice am face, relația se înrăutățește. Iar frica că nu suntem suficient de buni și că urmează să fim părăsiți devine din ce în ce mai mare…
Așa că ne simțim prizonieri în propria relație. Pe de-o parte, nu vrem să renunțăm pentru că, în sfârșit, am găsit iubirea pe care ne-o doream. Și credem că vom reuși să găsim soluția potrivită. Dar, pe de altă parte, nu ne mai găsim liniștea în acea relație, pentru că tot ce simțim este frică și lipsă de încredere.
Ăsta este motivul pentru care nu vom putea avea niciodată o relație bună cu altcineva, dacă nu avem o relație bună întâi cu noi înșine. Pentru că, atât timp cât nu avem încredere în noi înșine și nu ne oferim noi iubirea pe care o merităm:
• vom rămâne blocați în relații nefericite
• ne va fi frică să renunțăm sau să impunem propriile limite
• o să simțim constant că nu suntem suficient de buni
• o să ne sabotăm singuri relațiile, neștiind cum să iubim partenerul
Însă această lecție este doar primul pas… Mai sunt încă 2 lecții pe care trebuie să le înțelegem, încât să reușim să avem o relație fericită, fără să mai suferim.
Am filmat un episod al podcastului „Arta De A Te Iubi” împreună cu iubita mea Diandra în care am vorbit despre aceste 3 lecții și cum le-am aplicat noi în propria relație.
📕Dacă vrei să înveți cum să ai o relație fericită, fără să mai suferi, îți recomand să citești cartea Arta De A Te Iubi pentru că vei înțelege mult mai bine cum poți să ai grijă de relația cu tine, încât să ai apoi doar relații potrivite ție.
De asemenea, te astept in comunitatea noastra. Asa ca hai in EmmFamily:
🔵 estimaimult.ro/
👉🏻 Comandă Cartea - www.artadeateiubi.ro/
ARTA DE A TE IUBI ONLINE:
🟢 SPOTIFY - spoti.fi/3Ihih7B
🟣 APPLE PODCAST - apple.co/3UStrqZ
🔴 INSTAGRAM - / artadeateiubi
🔵 FACEBOOK - / artadeateiubiro
⚪ TIKTOK - / artadeateiubi
CRISTIAN STAN ONLINE:
🔴 INSTAGRAM - / cristianstan
🔵 FACEBOOK - / cristianstanro
⚪ TIKTOK - / cristianstanro
#cristianstan #vindecareemotionala #artadeateiubi
Негізгі бет Cele 3 Lectii Care Mi-au Salvat Relatia | Arta De A Te Iubi
Пікірлер: 64