1. Cobori, Isuse, între noi, Cobori din slăvi divine, Cobori, căci lupta e în toi, Şi este greu făr’ Tine. Cobori acum prin Duhul Sfânt C-am obosit pe cale, De ploi suntem bătuţi, de vânt, De mult amar şi jale. 2. Te cheam-al Tău popor flămâd Veghind în aşteptare Să îi vorbeşti prin Duhul Sfânt, Să strigi iar deşteptare. Smochinul, iată, e-nverzit Şi vara e aproape, Dragostea-n piept ni s-a răcit Şi-afară este noapte. 3. Te-aşteaptă orbii ca altădat’ Şi şchiopii-n adunare, Te-aşteaptă sute de bolnavi Să le dai vindecare. Te-aşteaptă mamele plângând, Şi mulţi orfani pe drumuri Să-i mângâi şi la piept să-i strângi, Nicicând să nu-i laşi singuri. 4. Aşteaptă fraţii-n stăruinţi Să se deschidă cerul, Aşteaptă-n rugăciuni fierbinţi Să vină Porumbelul, Să vii din nou cu limbi de foc Şi vâjâit puternic, Să zgudui iar casa din loc, Să torni uleiul în sfeşnic. 5. Aştept şi eu, un ne-nsemnat, Şi-n piept îmi arde dorul, Când sus pe nori vei apărea Cu Tine să-mi iau zborul. Ajută-mă să pot răbda, Să stau în aşteptare, Să pot s-ajung în ţara Ta De dincolo de zare.
@mihaiapetre1613
20 күн бұрын
DUMNEZEU SĂ TE BINECUVÂNTEZE FRATE GHIȚĂ. ❤🕊🙏🏻
@ANANIA_48
14 күн бұрын
DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE ❤❤❤❤❤
@sandache1297
Жыл бұрын
DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE !
@alexandrubusuioc8339
2 жыл бұрын
AMIN AMIN. Doamne ajutăne și dă-ne putere
@marioarapop9229
3 жыл бұрын
Fiți binecivintati de Domnul dragi frați și surori în Domnul Isus Hristos, ce frumos e să-l lăudăm pe Domnul 🙏🏻
@luciandanci4384
Жыл бұрын
Domnul să vă binecuvinteze
@alexandrucimpoer8507
3 жыл бұрын
ÎNTREAGA TRAIME SFÂNTÃ SA TE BINECUVINTEZE SI SÃ VEZI RAIUL CÂNTÂND ÎNPREUNÃ CU ÎNGERII .UN GLAS SI CUVINTE APSOLUT DUMNEZEIESTI DE FRUMOASE. SLAVIT SA FIE TATÃL ,FIYL SI DUHUL SFÂNT!.
@dorinjur9705
2 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvînteze ce frumos cîntări ptr ISUS!!!
@mihaidamian5714
3 жыл бұрын
Binecuvîntat sa fie DOMNUL ca va dat asa voci de aur sa-L laudati !
@vioricacovaci5094
3 жыл бұрын
Lăudat fie Domnu foarte frumos!Domnu sā vă Binecuvinteze!
@angy2095
3 жыл бұрын
Domnul să vă păzească de orce rau să vă binevuvinteze
@maricicapinti3743
3 жыл бұрын
Fiți binecuvintati de Domnul isus !O cintare minunată! Ajutăne doamne să luăm seama la mesaj!!🙏🙏🙏
@secheiirina2765
3 жыл бұрын
Domnul să vă bincuvanteze în slujirea voastră vă ascult cu mare drag...❤💐💝👍
@petremirceacuth7214
2 жыл бұрын
Foarte frumoasă și profundă cântarea. Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze!
@isaiapasca7696
3 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvinteze
@nicolaegrecu2180
2 жыл бұрын
Fiți binecuvântați de Domnul Isus
@emillupse6798
2 жыл бұрын
Fiti binecuvintate! Aveti o voce minunata! Cantari superbe! D-l Isus sa va intareasca in continuare!
@gabrielpapoiu2322
2 жыл бұрын
Sunteți minunați, copii ai Lui Dumnezeu. Aduceți multă liniște in sufletul meu. Fiți binecuvântați de Domnul nostru Iisus Hristos! Cu dragoste sora Elena Caracal
@gabrielaleordean9546
2 жыл бұрын
Domnul sa va binecuvinteze!
@irinadragota4661
3 жыл бұрын
FITI BINECUVANTATI DE DOMNUL
@procopileana4394
3 жыл бұрын
Minunat..minunat..dee..frjmos..felicitari..
@natalyodessa7259
3 жыл бұрын
Thank you for that wonderful song which prase and worship our Lord Jesus Christ. Thanks be to the Holy Spirit Who sent for my soul perfect peace and joy from Heaven right now. Blessings to all you my dear brothers and sisters from the gospel group.
@violetaluncavita5948
3 жыл бұрын
Vino doamne după noi
@olgarestas4573
2 жыл бұрын
Domnul Iisus să te binecuvinteze
@bradateanmarius4714
3 жыл бұрын
Amin
@secheiirina2765
3 жыл бұрын
Multumim pentru postare...🙏
@auricacazacu8116
2 жыл бұрын
AMIN
@nicolaevasile3194
2 жыл бұрын
Frumoasă cîntare
@angy2095
3 жыл бұрын
Aleluia
@luciruszkal1961
3 жыл бұрын
Foarte frumos
@dumitrum9124
2 жыл бұрын
să stau în asteptare
@user-ey9eq2uj6c
3 жыл бұрын
Думнезеу сэ те вэ бинекувынтезы, сэ вэ умпле ку хар ши ку вяца вешникэ
@doryntodet5894
3 жыл бұрын
👍🙏🙏🙏
@bobimafiotu2644
Жыл бұрын
iiiiiiii
@nicoletanicoleta5948

Пікірлер: 38