PERCHEZIȚII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE, AMENINȚARE, VIOLARE DE DOMICILIU, LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE ȘI DISTRUGERE
Miercuri dimineață, polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonare unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, în comuna Sângeru, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe.
6 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 23 septembrie a.c., între mai multe persoane, în urma unor discuții în contradictoriu, ar fi izbucnit un conflict spontan.
Ulterior, conflictul ar fi escaladat, trei dintre bărbați ar fi pătruns în curtea unui imobil fără consimțământul proprietarului, un bărbat, de 38 de ani, pe care l-ar fi agresat fizic.
De asemenea, persoanele în cauză ar fi provocat avarierea a trei autovehicule.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ,,Matei Basarab” Ploiești și ai celor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova.
În urma activităților din această dimineața și a probatoriului administrat, față de patru persoane cu vârste între 16 și 68 de ani, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentate unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Aceste acțiuni de amploare fac parte din măsurile dispuse de la nivelul conducerii Poliției Române.
Totodată, vă reamintim despre planul de acțiune BLOCADA care are drept scop prevenirea și combaterea faptelor de violență și consumul de droguri.
De asemenea, precizăm faptul că la nivelul județului Prahova, în zonele cu potențial de a se produce astfel de fapte, a fost declanșată operațiunea "RIPOSTA".
Toate acestea măsuri vor continua și în perioada următoare pentru a menține comunitatea în siguranță.
IJP PRAHOVA
Негізгі бет Comisar șef de poliție Constantin Cosmin-Șeful Poliției orașului Urlați.
Пікірлер