Mircea Brânzei, invitatul acestui episod, este pasionat de scalarea afacerilor. Îi place să înceapă business-uri de la zero, să le multiplice și să le dea, prin oameni, “putere nemărginită”. După câteva povești locale de succes, Mircea pariază acum pe investițiile românilor în “cel mai sigur loc de pe Pământ”, Dubai.
În primele 3 luni ale acestui an, împreună cu soția lui, Denisa Tănase, Mircea a reușit să vândă românilor proprietăți imobiliare în valoare de peste 60 de milioane de euro în Dubai.
În acest episod, înregistrat la etajul 72 al unei clădiri exclusiviste din Dubai, invitatul lui Mihai Morar explică de ce orașul șeicilor e “seiful” oamenilor din lumea întreagă, care este randamentul unei investiții într-o proprietate în Dubai, cât poți câștiga din asta chiar înainte de finalizarea construcției sau din închiriere și cum o casă în Dubai poate fi mai ieftină decât una în București.
Discuția cu Mircea Brânzei include și sfaturi aplicate despre cum poți multiplica financiar o idee în care crezi și un business pentru care esti gata “să dai 100%”, despre Ingredientele esențiale ale unei afaceri de succes și ce înseamnă să îți pui banii acolo unde îți pui și “gura”. Pentru că, înainte să vândă apartamente de zeci de milioane de euro, povestea lui Mircea a început cu un apartament personal contractat acolo și cu întrebarea: “L-am luat. Acum, cum îl plătim?”
Episod susținut de Imobiliare Dubai
👉 Site: www.imobiliaredubai.ro/
👉 Facebook: / imobiliaredubai.ro
👉 Instagram: / imobiliaredubai.ro
00:00 - Intro
01:08 - Fain și Simplu de la etajul 72
02:52 - Niciodată angajat!
07:17 - Primul bussines
11:22 - Ce înseamnă putere în bussines
15:01 - Cum contabilizezi succesul în afaceri
18:38 - O poveste de succes începută dintr-o glumă
26:18 - Este Dubai o bulă?
29:57 - Dubai, în topul siguranței mondiale
32:19 - Cât de scump este Dubai?
34:37 - Piața imobiliară, în continuă creștere
41:17 - Ce taxe se plătesc în Dubai
54:22 - Dubai, o poveste în care vor toți să trăiască
1:00:20 - Cât costă să mobilezi un apartament?
1:02:27 - Cât poți să câștigi din închirieri?
1:04:24 - Cum arată o zi normală în Dubai?
1:07:24 - Un oraș cu o lege implacabilă, dar flexibil
1:13:57 - O nouă casă pentru mulți români
1:21:18 - Care sunt legile de proprietate
1:23:14 - Când e cel mai bine să mergi în Dubai?
1:24:45 - Sfaturi de la fața locului
1:32:27 - Ce urmează pentru Mircea Brânzei
#FainSiSimplu #Imobiliare #Dubai
ABONEAZĂ-TE PENTRU MAI MULTE CLIPURI FAINE:
🟠 bit.ly/Subscribe_FainSiSimplu
FAIN & SIMPLU ONLINE:
🟠 CLUB PENTRU MINTE, TRUP și SUFLET - fainsisimplu.ro
⚪ SPOTIFY - bit.ly/FainSiSimplu_Spotify
⚪ APPLE PODCASTS - bit.ly/FainSiSimplu_ApplePodc...
⚪ GOOGLE PODCASTS - bit.ly/FainSiSimplu_GooglePod...
🟠 KZitem - / fainsisimplu
🟠 FACEBOOK - / fainsisimplu
🟠 INSTAGRAM - / fainsisimplu
MIHAI MORAR ONLINE:
🟠 FACEBOOK - / mihaimorar
🟠 INSTAGRAM - / mihaimorar
🟠 TIKTOK - / mihaimorarofficial
Негізгі бет DUBAI, NOUL RAI AL ROMÂNILOR. CUM DEZVOLȚI O AFACERE DE 60 MILIOANE €, ÎN 3 LUNI?│ Fain & Simplu 060
Пікірлер: 217