Goodbye to Gravity | Ultimul interviu
Cu doar o zi înainte de tragedia din Colectiv, trei dintre membrii trupei Goodbye to Gravity au acordat un ultim interviu unui post de radio din Bucureşti în care promovau showul din club. Erau foarte încântaţi că au terminat noul album şi abia aştepau concertul de a doua zi. Un spectacol care a adus cu el o catastrofă!
„Încă nu conștientizez că ăsta a fost ultimul lor interviu”, spune jurnalistul Bogdan Șerban.
Cu o zi înainte de concert, de la ora șase și jumătate, solistul Andrei Găluț și chitariștii Mihai Alexandru și Vlad Țelea au fost invitații lui Bogdan Șerban la radio. Erau bucuroşi că au terminat noul album. Abia aşteptau concertul de a doua zi.
„Vor fi niște jocuri de lumini adaptate pe piese, mâine o să se întâmple niște lucruri cu ele”, spuneau ei.
„Au venit să prezinte noul material. Despre asta am vorbit, despre istoria trupei. Cum s-au născut, faptul că au venit din alte trupe ce nu mai existau, plus greutățile pe care le-au întâmpinat, și-s foarte multe”, povestește Bogdan Șerban.
Și tot ei, în cadrul interviului spuneau: „Fabrica în care repetăm noi a ars acum vreo doi ani”.
Vineri, 30 octombrie, doi dintre cei prezenţi în studio, Mihai şi Vlad, şi-au pierdut viaţa în incendiu.
„Erau extrem de luminoși mă, extrem de... exact asta. Extrem de luminoși au fost toți trei”, mai spune Bogdan.
Pentru Bogdan Șerban, faptul că a fost ultimul jurnalist care a stat față în față cu trupa Goodbye to Gravity l-a marcat profund: „Am fost extrem de confuz pentru că în mod normal trebuia să fiu și eu în club în seara aia. Dar...”
Негізгі бет Goodbye to Gravity | Ultimul interviu
Пікірлер: 20