Reuniunea de pe Hipodromul Ploiești a fost încărcată cu numai puțin de 9 curse de trap şi galop întinse pe durata a trei ore, majoritatea dintre acestea fiind decise pe ultimii metri. Cursa-vedetă, Premiul de Incercare, a fost câștigată de armasarul Kzarevitch, condus de Ion Costeanu. Premiul Juvenil, alergare pregătitoare şi obligatorie, totodată, în perspectiva Premiului Cailor de 3 ani „Regele Ferdinand” a fost câştigat de Nedeeya TG, un armăsar condus de Cristian Slate. Cele patru curse de galop organizate de Jockey Club Roman şi rezervate cailor din rasa pur sânge englez au fost, la rându-le, spectaculoase, campionii zilei fiind următorii: Ultra Pont (jocheu Zyulkyuf Nurhay) - Premiul Rival, Fenjal (jocheu Arif Marinov), Figalos (jocheu Arif Marinov) şi Rania (jocheu Bagoly Szabolcs). Ziua hipică a fost încheiată de o altă cursă de galop atractivă, Premiul Wathba Stallions Cup, dedicată cailor din rasa pur sânge arab şi organizată de Federaţia Hipică Română cu sprijinul HH Sheikh Mansoor Bin Zayed Al Nahyan Racing Festival. S-a impus armăsarul Hermes D’Etiollles (jocheu Arif Marinov). Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 7 iulie, atunci când se va ţine cea mai importantă cursă a sezonului, Marele Premiu Regal al României la Trap.
- Күн бұрын
Hipodromul Ploiesti Premiul de Incercare rezumat curse 16 06 24
- Рет қаралды 45
Пікірлер