După lecția precedentă ( • Lecţia # 032 - Present... ) cu toate explicațiile teoretice despre cel mai important timp din engleză, hai să facem exerciții ✍, să vedem cum se comportă Present Simple în practică. Aceasta este prima parte dintr-o serie de 4 lecţii. Așază-te comod 🧘♀️ și urmărește cum ai putea să faci exercițiile din manual 📙 sau altele pe care le poți inventa 💥 chiar tu! Repetă cu voce tare 📣 oricând ai chef!
Eu cred mult în rutine atunci când vine vorba de învăţarea unei limbi străine. E foarte eficient să repeţi diverse formule, până îţi intră în cap şi ajungi să le zici automat, fără să le gândeşti prea mult. Exact asta vreau să te învăţ să faci în această lecţie: să creezi un automatism, o obişnuinţă de a conjuga diverse verbe (cât mai multe) la Present Simple, la cele patru forme posibile: afirmativ, interogativ (adică întrebări), negativ şi interogativ-negativ (adică întrebări care conţin şi o negaţie). Să ajungi să faci cu uşurinţă acele inversiuni necesare când pui întrebări, să negi corect cu DON’T şi DOESN’T, să ştii că verbul TO BE este complet diferit de toate celelalte verbe şi nu se supune regulilor generale şi, în sfârşit, să pronunţi 🗣 totul tare, clar şi frumos!
Dacă ai manualul “Engleza pentru oricine” 📔, fă absolut toate exerciţiile! ✍ Ştiu că sunt multe, dar te vor ajuta să creezi rutine - preferatele mele, care sper să devină şi ale tale! Şi nu uita să verifici la sfârşitul cărţii 📔 dacă ai rezolvat totul corect ✔ (partea de gramatică, precum şi scrierea corectă a cuvintelor în engleză).
Dacă nu ai manualul, poţi trece fără probleme la următoarele lecţii în care exersăm împreună Present Simple doar pe baza listei cu 💯 de verbe neregulate, pe care o găseşti pe site, Facebook şi Instagram (vezi adresele mai jos) şi pe care trebuie neapărat să o ai la îndemână, scrisă chiar de tine ✍ de mână sau tipărită.
În plus, super veste!! Ai verbele împărțile de mine în 10 grupe, după sonoritate 🎵🎶, ca să le memorezi mai ușor, cu exemple pentru fiecare verb. Le ai aici pe toate:
Lecţia # 048 - Grupa 1 - • Lecția # 048 - Grupa 1...
Lecţia # 049 - Grupa 2 • Lecția # 049 - Grupa ...
Lecţia # 058 - Grupa 3 • Lecţia # 058 - Grupa 3...
Lecţia # 059 - Grupa 4 • Lecţia # 059 - Grupa 4...
Lecţia # 072 - Grupa 5 • Lecţia # 072 - Grupa 5...
Lecţia # 073 - Grupa 6 • Lecţia # 073 - Grupa 6...
Lecţia # 084 - Grupa 7 • Lecţia # 084 - Grupa 7...
Lecţia # 085 - Grupa 8 • Lecţia # 085 - Grupa 8...
Lecţia # 099 - Grupa 9 - • Lecţia # 099 - Grupa 9...
Lecţia # 115 - Grupa 10 - • Lecţia # 115 - Grupa 1...
🔴 👇 👇 👇
Înainte să te apuci serios de învăţat engleză cu ajutorul manualului “Engleza pentru oricine” 📒 şi acestor lecţii video 💻, îţi recomand să vizionezi Lecţiile # 090 ( • Lecţia # 090 - Cum să ... ) şi # 091 ( • Lecţia # 090 - Cum să ... ), în care îţi dau câteva sfaturi despre CUM SĂ ÎNVEŢI ENGLEZĂ. Apoi recomandarea mea este să urmăreşti lecţiile video în ordinea materiei din carte 📒, conform Cuprinsului, pe care îl găseşti aici: www.englezapentruoricine.ro/c....
🔴 ☝ ☝ ☝
Instagram: @engleza.pentru.oricine ( / engleza.pentru.oricine )
Facebook: Monica EPO ( / monica.epo.7 )
TikTok: Engleza pentru oricine 📒 (@engleza.pentru.oricine) | TikTok
Comenzi manual “Engleza Pentru Oricine” 📒 şi "Business English Pentru Oricine" 📗
👉🌐 website: www.englezapentruoricine.ro
👉📧 email: engleza.pentru.oricine@gmail.com
👉☎️ tel. 0722.439.550
Dacă ți-a plăcut lecția, fă-le o surpriză 🎁 prietenilor tăi și distribuie acest material.
#englezapentuoricine #engleza #meditatiiengleza #englezagratis #presentsimple #present #tenses #timpuriengleza
Негізгі бет Lecţia # 033 - Hai să exersăm Present Simple! - part 1
Пікірлер: 20