La câteva sute de metri de oraşul Urlaţi, în judeţul Prahova, pe malul stâng al Cricovului Sărat se află Schitul ”Sfânta Maria” - Jercălăi, cu bisericuţa lui de lemn, veche de la 1731.
Biserica este în formă de navă, cu altar, naos şi pronaos, naosul spaţios fiind despărţit de pronaos printr-un grilaj de lemn. Are o turlă zveltă şi înaltă cu rol de clopotniţă, pridvor deschis susţinut de stâlpi din lemn şi o prispă ce se află pe latura sudică acoperită de o streaşină largă.
În 2006 începe construirea bisericii noi, de zid, de plan triconc cu o cupolă pe naos. Între odoarele de preţ ale bisericii sunt de amintit Sfintele Moaşte ale pruncilor ucişi de Irod la Bethleem, ale Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Mucenic Teopempt şi Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, toate aduse de Patriarhul Justinian de la Ierusalim.
În momentul de față obștea mănăstirii este alcătuită din șapte viețuitori, în frunte cu Protos. ing. Petru Ungureanu, starețul acestui așezământ monahal și consilier eparhial al Sectorului Agricol, Viticol și Silvic al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Негізгі бет Mănăstirea Jercălăi ❤️✝️❤️ Prahova
Пікірлер: 5