POEZII CRESTINE
Mare este Dumnezeu ( Un creștin giuvaergiu )- autor anonim
Spun bătrânii că pe vremuri
In ce țară nu mai știu
Ar fi viețuit pe vremuri
Un creștin giuvaergiu.
Care-n orice întâmplare
Și la bine și la greu,
El zicea întotdeauna:
„Mare este Dumnezeu!”
Peste țara-ceea însă,
Crud, cu sufletul hain
Împarat din întâmplare
Era tocmai un păgân.
Care, auzind creștinul
Domnului c-aduce slavă
Incepu să-i poarte-n suflet
Ură crâncenă, grozavă.
Într-o zi-l chemă la sine
Și cu gândul de mișel
Din împărătescu-i deget
Scoase un frumos inel
Și-arătându-i cu-ngâmfare
Ii dădu pe loc porunci:
„Să-l iei, să-l cureți
Și-n trei zile să-l aduci!”
„Am să-l curăț, împărate”
Zice iute omul meu
Fără a uita să zică:
„Mare este Dumnezeu”
Sub motiv că vrea să-l pună
In cutia sa, inelul
Împăratul s-a dus iute
Într-o cameră mișelul
Și scoțându-i piatra scumpă
Ce sclipea orbită-n zare
A deschis apoi fereastra
Și pe loc zvârli-o-n mare
I-a fost dat apoi cutia
Cu inelul de preț greu
Și și-a spus:”O să se vadă
Cât de mare-i Dumnezeu!”
Omul a luat cutia
Și-ajungând la el acasă
A lăsat cutia-nchisă
Și s-a așezat la masă.
Apoi și-a văzut de treabă
Cum știa să-și vadă el
Fără să se mai gândească
La minunea de inel.
Dar a treia zi luându-l
Din cutie ca să-l șteargă
Văzând piatra că lipsește
Il cuprinse jale mare.
Plânse mult, pe urmă zise:
„Mare este Dumnezeu
Dar când o afla-mpăratul
Nu știu ce m-oi face eu!”
Tocmai în clipa ceea însă
Veni nevasta lui bătrână
Cu o piatră lucitoare
În îmbătrânita-i mână:
„Ia te uită!”, zise dânsa,
„Tăind peștele pe vatră
Ca să-ți fac la prânz o ciorbă
Am găsit această piatră!”
„Ah” a suspinat bătrânul
„Nu degeaba tot spun eu
La tot pasul și-n tot locul:
„Mare este Dumnezeu.”
Piatra ce-ai găsit-o-n pește
Este cu adevărat
A inelului pe care
L-am luat de la-mpărat!”
Apoi curățind inelul
Puse piatra-n locul ei
Și se duse la-mpăratul
Glăsuindu-i cu temei:
„Împărat-aduc inelul
Ruginise tare greu,
Dar l-am curățit oglindă
-Mare este Dumnezeu!”
„Cum putuși găsi tu piatra”
Împaratul strigă tare
„Când a fost de mine scoasă
Și pe loc zvârlită-n mare?”
Povesti giuvaergiul
Tot ce el avea de spus
Zise iar smerita-i vorbă
Ridicând privirea-n sus:
„Mare este Dumnezeu
Slavă Lui, în veci Amin”
Și-auzind așa păgânul
Se facu pe loc creștin!
Негізгі бет Mare este Dumnezeu ( Un creștin giuvaergiu )- autor anonim
Пікірлер: 5