[Verse 1]
Mi-e dor de Tine, Doamne,
Stăpânul meu preasfânt,
Ce-aş face fără Tine
Pe-acest străin pământ?
[Chorus]
În orice zi şi clipă
De Tine dornic sunt,
Ce-aş face fără Tine,
Stăpânul meu preasfânt!
[Verse 2]
În jurul meu duşmanii
Sporesc neîncetat
Dar Tu de ei mă aperi,
Stăpâne îndurat!
[Verse 3]
În urletul furtunii,
Sub trăsnete şi frig,
Durerea mea şi spaima
La cine sş le strig?
[Verse 4]
Fiinţa Ta, o, Doamne,
E pacea, viaţa mea.
Ce-aş face fără Tine
În noaptea vieţii grea?
Versuri de Nicolae Moldoveanu
Негізгі бет Mi-e dor de Tine, Doamne - Marius Cruceru
Пікірлер: 5