Acest clip îți prezintă piesa "Mi-e tare dor de tine" a trupei Compact. Dificultate 5/10.
Piesa face parte de pe albumul Cantec pentru prieteni",
al doilea album al grupului Compact, apărut în anul 1988 si care a avut un imens succes la public. Piesa care dă titlul albumului este poate singura piesa din Romania făcută special pentru public. Refrenul acestui cântec a fermecat pe toata lumea: „Yeee, yeee, ye!”. Cuvintele potrivite pentru unul dintre cele mai mari hituri din rock-ul românesc!
Compact este o formație muzicală românească de rock, care a luat ființă în 1977, la Cluj, fiind fondată de către basistul Teo Peter și chitaristul solo Constantin „Costi” Cămărășan. Prin cooptarea celor doi membri fondatori ai formației Telegraf din Câmpia Turzii, Paul Ciuci (solist vocal, chitarist și compozitor) și „Leluț” Vasilescu (tobe) Compact și-a găsit propria sale identitate muzicală inconfundabilă, care a propulsat-o rapid ca fiind o prezență puternică și distinctă a muzicii rock românești.
În 1982, Compact împreună cu Trupa 2005, din Turnu Severin au lansat primul lor album. În 1988, a urmat un triplu hiatus: Paul Ciuci a plecat în Statele Unite ale Americii (concertând cu Sfinx Experience între 1991-1995), iar Compact-ul rămas prin plecarea sa, s-a rupt în două, Teo Peter a înființând Compact B (Compact Bucuresti), iar Costi Cămărășan, Compact C (Compact Cluj).
Click JOIN Răzvan, profu' de chitară pentru beneficii substantiale:
/ răzvan, profu' de chitară
Canalul meu alternativ - Tutoriale cu Razvan / @tutorialecurazvan
🟩MIneaza ERON cu costuri ABSOLUT neglijabile miner.eroncoin.com/download.p...
Toate materialele de suport sunt disponibile aici
www.razvangrigorescu.ro/magaz...
Vizionare plăcută!
#razvanprofudechitara #lectiichitara #compact
Pentru tutoriale personalizate, scrie-mi te rog la razvanprofudechitara@gmail.com
Îti stau la dispoziție dacă ai nevoie de lămuriri suplimentare. Dacă ai orice întrebare, nu ezita să scrii în secțiunea de comentarii de mai jos
Nu uita să dai un like și să lași un comentariu. Abonează-te (dacă nu ești deja): kzitem.info...
Social media:
Facebook: facebook.com/Razvanprofud...
Instagram: / razvan_profu_de_chitara
Негізгі бет Музыка Mi-e tare dor de tine (Compact) | Tutorial #51
Пікірлер: 14