Mika , Dumnezeu sa te binecuvinteze oriunde ești , Domnul sa te poarte în harul Său .
@nicolaeradu3770
2 жыл бұрын
Domnul să binecuvânteze echipa de laudă și închinare
@elenapiu8619
2 жыл бұрын
Offf...😢scumpa noastrà surioarà e fff greu...dar Slàvit fie Domnul càci datorità Lui ai trecut prin tot👏🙏😘te purtàm mai departe in rugàciuni...ràmài increzàtoare in Domnul si pt tot vei primi Cununa...si voi fi datà exemplu in Cer 🙏🙏🙏Domnul sà te màngàue mai departe pe tn si scumpa ta fam.❤🥰
@lucianh2914
2 жыл бұрын
Mica draga interpretarile tale sunt foarte puternice!de cate ori te ascult plang,sunt si ieu mamica de 4 copii.
@Angela632
2 жыл бұрын
Domnul sã te binecuvinteze.
@sunamitaaa8874
2 жыл бұрын
Domnul să te binecuvinteze!
@ingridcaroli2613
2 жыл бұрын
Acela, care a îmblânzit valurile înfuriate ale mării prin cuvântul Său, care a pășit peste talazuri spumegânde ca pe uscat, care a făcut pe demoni să se cutremure, și la a Cărui mișcare bolile dispăreau, care a deschis ochii orbilor și a rechemat pe morți la viață - S-a oferit pe Sine pe cruce ca o jertfă deplin satisfăcătoare pentru omenire. El, purtătorul păcatului, a luat asupra Sa dreapta pedeapsă pentru nelegiuirea omenească și S-a făcut păcat pentru om. Cât timp a locuit pe pământ, Satan a năpădit inima lui Isus cu ispitele cele mai furioase. Păcatul care era atât de urât în ochii Săi, a fost îngrămădit asupra Lui, până ce El a gemut sub povara acestuia. Nu e de mirare că firea Sa omenească a tremurat în acea oră înfricoșată. Îngerii priveau cu uimire, ca martori ai acestei lupte sufletești pline de disperare a Fiului lui Dumnezeu, o luptă care era cu mult mai mare decât chinul corporal, încât pe cel din urmă de abia îl mai simțea. Oștile cerești și-au acoperit fețele lor în fața priveliștii înfiorătoare. Natura neînsuflețită își exprima compătimirea ei pentru Autorul ei hulit și muribund. Soarele refuza ca să fie martor al acestei scene de groază. Razele sale pline și strălucitoare care luminau pământul pe la amiază, au părut deodată ca și când s-ar fi stins. Un întuneric total învăluia crucea și împrejurimea, asemenea unui văl funebru. Nici o eclipsă de soare și nici vreun alt eveniment natural nu a pricinuit această întunecime, care era asemenea miezului nopții fără lună sau stele. Acel întuneric gros era un simbol al durerilor sufletești și al spaimelor care înconjurau pe Fiul lui Dumnezeu. Acestea El le-a simțit în grădina Ghetsimani, când sudori de sânge ieșeau din porii Săi, și unde El ar fi murit, dacă un înger din cer nu ar fi fost trimis, ca să întărească divinul suferind, așa ca să poată face drumul stropit cu sânge până la Golgota. Întunericul a durat trei ore. Întunecimea ce învăluia crucea era de nepătruns pentru ochiul omenesc, dar mult mai de nepătruns și mai des era întunericul care umplea sufletul suferind al lui Hristos. O spaimă de nedescris a cuprins pe toți cei ce erau adunați în jurul crucii, și o tăcere mormântală a părut a se lăsa peste Golgota. . Pe la ceasul al nouălea, acest întuneric grozav s-a retras, învăluind însă mereu pe Mântuitorul asemenea, unui veșmânt. Fulgerele înfuriate păreau a zvârli trăsnetele lor asupra Lui, pe când El atârna astfel pe cruce. Deodată El “strigă cu glas tare: ‘Eli, Eli, Lama Sabactani?’ adică: ‘Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?’” Când întunecimea exterioară a devenit tot mai deasă în jurul lui Hristos, multe glasuri au exclamat zicând: “Răzbunarea lui Dumnezeu zace asupra Lui! Săgețile mâniei lui Dumnezeu vin asupra Lui, pentru că S-a încumetat a Se socoti ca Fiu al lui Dumnezeu!” Când Mântuitorul a dat acel strigăt de disperare, mulți dintre cei ce credeau în El, au fost umpluți de spaimă, au pierdut orice nădejde; căci dacă Dumnezeu a părăsit pe Isus, ce avea să fie cu urmașii Săi, și cu învățătura Sa, pe care ei au primit-o cu bucurie? Întunecimea a dispărut cu timpul de pe sufletul apăsat al lui Isus, și El S-a trezit într-un simț de dureri corporale și a zis: “Mi-e sete”. Aici s-a oferit ultima ocazie pentru prigonitorii Săi, ca să-și arate compătimirea lor pentru El și să-i aline durerile; “Și îndată unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oțet, l-a pus într-o trestie, și I-a dat să bea. Dar ceilalți au zis: ‘Lasă să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.’” Matei 27, 48-49. Isus dându-Și prețioasa Sa viață nu a fost îmbărbătat prin bucurii triumfătoare, totul era posomorât și descurajant. Acolo spânzurat pe cruce, Mielușelul imaculat al lui Dumnezeu, al Cărui corp era plin de vânătăi și de răni, acele mâini miloase, care au fost totdeauna gata, ca să ajute celor apăsați și suferinzi, erau întinse pe cruce și pironite cu piroane, acele picioare răbdătoare care au străbătut mari depărtări, pentru a duce binecuvântări și a vesti lumii învățătura despre răscumpărare, erau bătute și pironite pe cruce; capul Său prețios era rănit printr-o cunună de spini; acele buze palide și tremurânde, care au fost întotdeauna gata, ca să întâmpine cu bunăvoință cererile omenirii suferinde, au rostit acum tristele cuvinte: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Poporul aștepta în tăcere sfârșitul acestei scene înfricoșate. Soarele s-a arătat iarăși; dar crucea era încă învăluită în întunecime. Preoții și mai marii au privit spre Ierusalim; și iată norul cel des s-a lăsat deasupra acestei cetăți și asupra câmpiilor lui Iuda, și trăsnetele furioase ale răzbunării lui Dumnezeu erau îndreptate contra acestei cetăți osândite. Deodată întunericul a dispărut de pe cruce și cu o voce limpede care părea a răsuna prin întreaga creațiune, Isus a strigat: “S-a isprăvit” “Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul!” O lumină a învăluit crucea și fața Mântuitorului a strălucit de mărire cerească, asemenea soarelui. Apoi Și-a plecat capul pe piept și Și-a dat viața. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. (Ioan 3,16)
Пікірлер: 8