Cei mai tineri și frumoși dansatori, elevii clasei a III-a C, prof. înv. Diana Timaru, de la Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu”, Brașov au executat o reprezentație a dansului de societate ROMANA. Timp de trei luni de zile aceștia au deprins pașii dansului sub coordonarea coregrafei Cristina Rotundu de la Opera Brașov.
Profesorul Iacob Mureşianu compune în toamna anului 1849 elegantul dans de salon ROMANA, bazat pe motive româneşti. Dansul de coloană ROMANA, adapta sub o formă avansată, figurile coregrafice ale unor jocuri populare româneşti: Ardeleana, Haţegana, jocul bănăţean Pe picior, Învârtita şi Braşoveanca.
La finalul evenimentului s-au acordat diplome de absolvire participanților cursului de dans de societate ROMANA.
Despre Dansul Romana
Potrivit „Gazetei Transilvaniei” nr. 11 din 5 februarie 1851, Romana s-a dansat pentru prima oară în public la 31 ianuarie 1851, la deschiderea balului Reuniunii Femeilor Române din Braşov (1850-1926). Numele de botez, ROMANA i-a fost acordat suitei sale coregrafice, de către Iacob Mureşianu, cu ocazia reprezentării acesteia, la începutul anului 1850, în saloanele comerciantului braşovean Gheorghe Ioan. ROMANA, dans naţional de coloană, a fost alcătuit din cinci secţiuni, denumite figuri: Rosa, care reproduce jocul Ardeleană; Octavia, care înfăţişează o Haţegană, numită în unele părţi Joc de doi; Mureşana, bazată pe jocul bănăţean Pe picior; Augusta, reprezentată de o Învârtită; Nimfa şi mişcarea de final Amata, asemănătoare cu Braşoveanca. Numele de ROMANA reprezintă acronimul figurilor care compun dansul.
R osa
O ctavia
M ureşana
A ugusta
N imfa
A mata.
#lapasprinbrasov
Негізгі бет Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov: „Dansăm ROMANA!”
Пікірлер