Este ultima parte din seria pornită, și despre care am crezut că nu voi posta decât un episod. Dar, cu cât mai mult am cercetat, cu atât mi s-a confirmat mai mult părerea că EGW a fost un profet mincinos.
Nu,= nu-i urăsc pe adventiștii de nici o zi, de nici un fel. Îmi expun părerea, după cercetările făcute. Vor fi creștini adevărați între ei? Desigur! Ca prin toate religiile creștine. Mântuirea este o chestie personală, între Dumnezeu și om, și doar Dumnezeu știe cine e mântuit.
Dar, eu aș asculta și păreri contrare celor ale mele, chiar dacă sunt convins de ceea ce cred eu. Așa e mai bine.
Am făcut cercetări și, pe lângă materiale scrise de EGW am citit și materiale scrise de detractori ai ei, unii chiar dintre cei ce au făcut parte din cultul AZS. Dacă aș fi adventist, absolut i-aș asculta și pe ei!
Nu tșiu exact numele cărților lui EGW în limba română, de aceea am păstrat numele în engleză. Cum am spus, traducerea textelor este făcută cu ajutprul la motorul google translate, ca să ușurez munca.
Негізгі бет PC(287) - Adventistii, #3 - A fost (este) Ellen White un profet adevarat? Categoric, NU! Iata de ce!
Пікірлер: 151