“Acum slobozi în pace pe robul Tău Stăpîne
spre-odihna cea de astăzi şi slava cea de Mîne
c-ajunge ura nopţii şi-a vînturilor ace
şi arşiţa vegherii - slobozi-mă în pace!
Tu ştii că n-am cui plînge şi nu mai am cui spune
aici zadarnic graiul ar fi să-mi mai răsune
s-au obosit de mine destui - şi nu le pasă
de-ajuns e-acum Stăpîne, - slobozi-mă acasă!
Ajunge a vegherii singurătate lungă,
şi-a bătrîneţii trudă, - Stăpîne Sfînt, ajungă,
cenuşa jertfei arse pe-altar întreagă-mi zace
dezleagă-mă Stăpîne şi mă slobozi în pace!
Spre alţi profeţi şi-ndreaptă acum cei de-astăzi faţa
Stăpîne, fă-le parte de-aceia cu povaţa
pe mine iată lumea tot mai oprit mă ţine
ajungă-acum Stăpîne - slobozi-mă la Tine.
Ai mei s-au dus cu toţii în ţărînă şi-n lumină
şi ce-ar mai fi Stăpîne aici să mă mai ţină:
de dulcea Ta Lucrare la nimeni nu-i mai place
de alţi hristoşi vrea lumea, - slobozi-mă în pace...”
T.D.
Негізгі бет Prăznuirea Sf. și Dreptului Simeon | Cântarea “Acum slobozi in pace”
Пікірлер