Am urmărit cu mare atenție clipul, să văd unde ați greșit și... surpriză! Nu ați greșit! Am să detaliez. Porțiunea cu drumul cel mai prost, ați parcurs-o deja. Ați ajuns la intersecția a 3 drumuri. Ați ales drumul din mijloc și nu ați greșit. Este calea cea mai scurtă spre mare, și este utilizat de 99% dintre turiști. De regulă primăvara sunt bălți după cum se vede, din apă acumulată pe tot sezonul rece( apa nu este doar dintr-o ploaie, oricât de violentă ar fi), însă nisipul sub apă este dur ( tasat), și dacă mergi cu o mașină cu gardă înaltă, sigur nu rămâi acolo. După cum văd, vremea nu prea a ținut cu voi și probabil apa era rece. Într-una din expedițiile mele aici, am întâlnit apă până aproape de brâu în bălțile astea, dar nu era rece. Așa că am lăsat și eu mașina la limita bălților, ne-am dezbrăcat și am mers la plajă pe jos, prin apă. În fine. Din intersecția menționată, dacă alegeați stânga, ajungeați la Cherhanaua Vadu Pescarilor, iar ca localizare pe plajă, la câțiva kilometri de locul unde ați fi ieșit dacă se putea continua pe mijloc. Pe drumul din dreapta, deja știți, la Cherhanaua Bosoancă. Plaja după cum ați văzut, este sălbatică, însă trebuie să știți că se află pe teritoriul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Accesul se face contra cost. 10 lei/zi auto , 5 lei/zi persoană. În extrasezon nu vine nimeni să controleze, însă dacă veniți în sezon...
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Bună dimineața 😊 Sper să citească cât mai mulți acest comentariu, să ajute pe cei care merg pentru prima dată. Deci GPS-ul și instinctul ne-a ghidat bine (deși, până să citim acest comentariu, eram siguri că am gresit...ne și tachinam...doi ardeleni pierduți ca proștii prin Dobrogea 😂) Da, faptul că face parte din Rezervația Biosferei Deltei Dunării, ne-a determinat să o vizităm. Am vrut să plătim și taxa, dar era pustiu...cum spuneți, fiind extrasezon. Oricum, lăsând drumul la o parte, locul în sine, plaja, păsările pe care le-am văzut, ne-au marcat profund, este DIVIN. Da, cu o mașină bună se putea trece, dar nu cu un Peugeot 307 pe care il avem. Oricum vom mai reveni!❤ O zi superbă!
@calatoruldac
4 ай бұрын
@@vacantepefuga Bună dimineața! Stați liniștiți că și aventurile de gen fac parte din frumusețea vacanțelor. Credeți că eu nu m-am rătăcit prin munți cu tot cu GPS? 😊 Atunci m-am enervat, însă acum mă amuz, și am ce povesti amicilor! 😂
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Corect!
@costitravel
4 ай бұрын
Foarte frumoasa prezentare!
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumim mult!
@RoTravelPitestiTrains
4 ай бұрын
Foarte frumos!👍👏 Duminica placuta!🤗👋
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumim mult, o zi frumoasă!🥰🙏
@LelianaTour
4 ай бұрын
Într-adevăr este foarte anevoios drumul până acolo, dar a meritat tot efortul ❤ foarte frumos și interesant acest video ❤ felicitări dragilor 🙏❤️🤗👏👏👏👏
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Ai comprimat PERFECT toată experiența noastră în acest comentariu. Având în vedere faptul că plaja face parte din Rezervația Biosferei Deltei Dunării, măcar o dată în viață trebuie vizitată. SUPERBĂ! Mulțumesc din suflet dragă Liliana!🙏🙏🙏❤️❤️❤️
@LelianaTour
4 ай бұрын
@@vacantepefuga 🤗❤️🌷😘
@magictrainstory
4 ай бұрын
Wow! Foarte tare videoclipul! Felicitări pentru realizare! 👍👍👍
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Ne bucurăm mult că ți-a plăcut filmul thriller, ca să îl citez pe Joe🤣 Mulțumim mult, un week-end minunat!🙏
@Faroutamazingadventures
4 ай бұрын
Thank you for sharing! I enjoyed the video! Cheers 😊😊😊😊😊😊👍👍
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Thanks a lot🙃🙏
@MedyMer
4 ай бұрын
Super frumos! 👌 Mi-a placut videoul. Cerul de un albastru de vis, drumul cu gropi si balti, toate astea la un loc sunt peisajul cel mai cunoscut al romanului. Unde este o barna de trecut, te simti de parca esti Nadia Comaneci ♥️. Daca in zare s-ar fi vazut munte, as fi zis ca sunteti pe drumul de piatra de la bunica mea: Varful muntelui Trascau. Va doresc un weekend 😎 insorit si plin de bucurii! 22:10
@vacantepefuga
4 ай бұрын
"Unde este o barna de trecut, te simti de parca esti Nadia Comaneci ", nici ca puteati descrie mai bine🤣Ohh, frumos Varful Trascau, ne plac enorm si muntii. Ma bucur nespus (Anita) pentru ca v-a placut, pana la urma asta ni s-a intamplat, exact asta am prezentat...poate, poate va ajuta pe cineva. Multumesc frumos pentru prezenta, va doresc un week-end relaxant!❤
@gligoralexandru
4 ай бұрын
Admir spiritul dumneavoastră de aventură și încăpățânarea cu, care sunteți înzestrați, insistența dumneavoastră și eforturile n-au fost în zadar, plaja e minunată și ați surprins cu adevărat splendoarea acestei zone iar noi putem fi doar recunoscători că o împărtășiți cu noi🙏🙏🤗
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Multumim din suflet pentru cuvintele frumoase, va dorim tot binele din lume!🙏❤
@boulitravel
4 ай бұрын
Ce faina e plaja pustie.
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Divină! Mulțumesc Carmen!🙏
@Viatacudetoate
4 ай бұрын
Buna dimineata! Curajosi👍👍👍 Eu de mult renuntam😂😂😂Asa imi place sa privesc , dar nu o sa ajung niciodata acia😂😂😂 Zi minunata!😘🙏🌺
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumim frumos dragă Neli, o zi minunată ❤️🥰🌞
@happy5811
4 ай бұрын
Excellent, Vacante pe Fuga! Super sharing. Best wishes. God bless.
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Such a nice surprise, thank you very much, really appreciate! Have a good day, or evening.🤗
@Nicolae.95
4 ай бұрын
foarte frumos! 😀👍👍👍👍
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumim 🙏🙂
@AnkaAncuta
4 ай бұрын
Wooaw, minunat video draga mea Anita ❤❤❤ Aici avem parte de aventură. Cu siguranță nu voi ajunge eu prin aceste locuri dar...... îmi plac astfel de clipuri 💝💝💝 Ești o scumpă. Te pup dulce. Să ai zile frumoase, cu soare, și multă sănătate ❤❤❤❤
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Bună dimineața draga mea și mulțumesc din suflet pentru prezența ta❤❤❤ Având în vedere faptul că această plajă face parte din Rezervația Biosferei Deltei Dunării, măcar o dată în viață trebuie să o vizitezi. Noi am fost în aprilie, însă cu siguranță, vara este cu totul și cu totul altfel. Am văzut o varietate mare de păsări sălbatice, a fost de vis. Am lăsat în videoclip partea cu drumul, ca oamenii să stie la ce să se aștepte. O zi minunată fată frumoasă!❤❤❤❤❤❤
@RV8878
4 ай бұрын
7👍Foarte frumos vlog!🎉🎉❤❤❤ Mulțumim mult, o săptămână plăcută draga mea prietenă!🙏🥰💐
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumesc mult, o săptămână frumoasă!❤💝
@cristinaaroundtheworld13
4 ай бұрын
Super util video❤ mulțumim🎉😊
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mai bine va inchiriati un elicopter...glumesc. Daca ai vazut finalul, a meritat, superbissima. Te pup, seara faina :)
@GHIODIVERS
4 ай бұрын
Foarte frumos! 👍 💖 👋👋👋👋 Mulțumim 🙏 Duminică plăcută 🙏
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumim frumos, o zi plăcută 🥰🤗
@vasisurvival9768
4 ай бұрын
Frumoase locuri și,,minunate drumuri 😂..... mașină de teren trebuie......o aventură frumoasă 🤗🤗♥️
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumim Vasi, până la urmă, a fost foarte frumos 🌞🙏
@calintravel
4 ай бұрын
Superb!
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumim frumos Călin! O zi ușoară!
@valizacuvacante
4 ай бұрын
Ați găsit drumul bun,super! Peisaj natural nealterat, plaja e sălbatică și frumoasă…trebuie să mai găsim și astfel de locuri! Am vizionat cu plăcere!🤗🥰
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumim mult, nouă ne-a plăcut evident ultima parte a filmării, însă, am decis să lăsăm și prima parte, pentru cei care vor merge pentru prima dată, să nu repete aceeași greșeală. Vă îmbrățișăm și vă dorim o seară faină!❤️
@iosifberei7681
4 ай бұрын
Din reclamă în reclamă Ne clădim un viitor , Multe , însă , nu înseamnă Decât un trecut si-un dor! Bună dimineața fugarilor !👋👋👋☕️☕️☕️💖💖💖
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Bună dimineața dragă Iosif, ti-a plăcut plaja aceasta sălbatică? Superbă, nu-i așa?❤🤗
@iosifberei7681
4 ай бұрын
@@vacantepefuga nu am amintiri de acolo ca voi.😉😉😉
@lajoseta1442
4 ай бұрын
Foarte frumos loc, o noapte liniștită vă doresc
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumim mult, o zi frumoasă vă dorim!
@BucaticainActiune
4 ай бұрын
Buna dragilor ! Din câte știu acesta este drumul dar eu zic ca merită ! Vara este minunată plaja sălbatică si ai liniște ,poti veni cu cortul si experimenta “omul plajii”(era o taxa mica din ce imi amintesc pentru campare ) ! Noi am stat acolo 2 saptamâni la cort acum vreo 12 ani când nu venea prea multă lume ! E fain tare vlogul si muzica !🤗🤗💕💕Mulțumim !
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Bună dimineața frumoșilor! Într-adevăr acela a fost drumul corect, doar că perioada/vremea nu a fost potrivită. Însă nu regretăm, nu putem descrie în cuvinte sentimentul pe care l-am trăit când am ajuns la plajă. A fost un sentiment nou, special, și toată supărarea cauzată de drumul prost, s-a spulberat. Vă mulțumim mult pentru prezență și ne bucură faptul că v-a plăcut. Vă dorim de pe acum un week-end minunat!🙏🤗❤️🌞🌞🌞
@FortzaDany
4 ай бұрын
❤❤❤❤
@vacantepefuga
4 ай бұрын
@impatimitulmuntelui
3 ай бұрын
O zi frumoasa!🤗🥰😍
@vacantepefuga
3 ай бұрын
O zi minunată!🤗😍
@karimedinburgh
4 ай бұрын
Awesome video my friend , always enjoy your amazing videos , thank you for sharing , have an amazing day 🙏🙏🙏🙏🙏🙏💗💗💗💗💗💗👌👌👌👌👌👌 26
@vacantepefuga
4 ай бұрын
You are always very kind, thank you🙏🌞🙏
@JOE18
4 ай бұрын
Scena întregului vostru videoclip pare desprins dintr-un film thriller mai degrabă. Îmi imaginam tot timpul că o să apară niște localnici din ăștia cazați definitiv aici (cu arcuri și sulițe), în care v-ar fi văzut doar ca pe o simplă... hrană 😂 Iar eu ziceam mereu în sinea mea : "Fugiiiiiți" ..... 😏 😂😂😂😂😂😂😂 Nu, că nu duc lipsă de imaginație. 😂😂 Interesantă incursiunea voastră în această lume sălbatică (impropriu apus "lume"), ci mai degrabă doar ... un peisaj sălbatic. Dar una peste alta, sau ... unul peste alta 😂, mi-a plăcut clipul vostru. Vă felicit MAXIM ptr curajul aventurii voastre 🙂🤗👍👍👍👍👍
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Ai descris foarte bine sentimentul pe care l-am trăit în prima parte a videoclipului, dar drumul prost a contribuit semnificativ... Însă marea ne chema, și știa ea de ce...În momentul în care am pășit pe plaja sălbatică, ne-a copleșit o liniște, și o bucurie de nedescris. Nicio imagine filmată, editată, nu poate reda cu adevărat frumusețea locului. Nici noi nu am înțeles, până nu am ajuns acolo. Dragă Joe, iți mulțumim din suflet pentru că ai fost alături de noi în acest film thriller, dar cu happy-end! Te îmbrățișez cu mult drag, iți doresc o zi frumoasă, ușoară, fără stres, dacă se poate...❤️🙏❤️🤗😘
@omulgospodar
4 ай бұрын
7:41 😂😂😂Scândură
@vacantepefuga
4 ай бұрын
😂😂😂
@MaminaSTAR
4 ай бұрын
Voi ați fost puțin dezamăgiți, dar marea s-a bucurat sa va vadă și a dansat pentru voi✨Datorită vouă am văzut și noi minunatul spectacol✨Va mulțumim pentru aceste imagini!✨✨✨Toate cele bune!💖✨💖✨
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mă bucur enorm dacă ți-a plăcut...plaja sălbatică, marea de o frumusețe deosebită, ne-a cucerit. Multumesc frumos, iți doresc o zi cu multă bucurie în suflet! Pup și blănoșii!❤😊
@FortzaDany
4 ай бұрын
🥰🥰😘😘😘
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumesc din suflet 🤗😘🙏🙏🙏
@boulitravel
4 ай бұрын
Aventuri la malul marii.
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Am repeta-o, a meritat cu desăvârșire 🥰
@omulgospodar
4 ай бұрын
Voi vizona tot Videoclipul! Frumos al 2 Lea drum 11:48 în comparație cu celalalt 15:09 pana la urma ați reușit...adevărat despre internet ce spune Florin....Wow ce frumos este (as încerca și eu aceasta senzatie) și as lua totuși o barca gonflabila la mine😉👍Ce mai trebuie sa ne luam la revedere se termina videoclipul....Vizualizare Totala.....Va Salutam Cu Drag....Foarte Frumos Acest Sacrificiu....Merita din plin....La cât de frumosa este Plaja și marea....O Seara Frumoasa Dragilor 👍😉👍🙏
@vacantepefuga
4 ай бұрын
😂😂😂 ce comentariu super fain!!! Mulțumim mult pentru răbdare, dar și pentru sugestii...barca gonflabilă 😂 Ca și concluzie, plaja în sine, făcând parte din Rezervația Biosferei Deltei Dunării, trebuie bifată măcar o dată, este divină. Mii de mulțumiri încă o data ❤, spor la treabă!
@CookandtravelwithDenisa
4 ай бұрын
Ce plajă superbă, sunt curioasă cum o să fie când o să fie soare, dacă sunt mulți turiști. Drumul anevoios de la început mi a amintit de un colț de rai din Kauai, unde tot așa de încet trebuia să conduci. Ați găsit și melci ! Vă pup! ❤❤
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Multumim, o seara placuta va dorim
@cabanaminunata
4 ай бұрын
Salutare.frumos la mare
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumesc Iosif, mai ales aceasta, care este sălbatică. Neața și spor la lucru!
@cabanaminunata
4 ай бұрын
@@vacantepefuga Doamne ajuta!
@impatimitulmuntelui
4 ай бұрын
Like ❤️😍🥰🙏
@vacantepefuga
4 ай бұрын
🙏🤗🤗🤗
@impatimitulmuntelui
4 ай бұрын
@@vacantepefuga 🙏
@Sanatate
4 ай бұрын
*Și nouă ne place să facem plajă în ținută cat mai lejeră 😅😅😅*
@vacantepefuga
4 ай бұрын
😂😂😂
@omulgospodar
4 ай бұрын
5:51 wow trebuie o undita😂😂😂
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Da, da, ție îți place să pescuiești😂
@Sanatate
4 ай бұрын
*Ce muzică ați ales ! DOSARELE X*
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Exact😅
@mihaelaachim8449
2 ай бұрын
Trebuie sa protejam natura, ptr. a avea un mediu curat😊❤
@vacantepefuga
2 ай бұрын
Așa este 🤗
@SchinteieArt
4 ай бұрын
Like!
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Mulțumim frumos!
@nasulion
3 ай бұрын
Foarte frumos păcat ca nu avem infrastructură.
@vacantepefuga
3 ай бұрын
Da, nu înțeleg de ce...parcă nu se dorește. Mă bucur mult pentru că v-a plăcut!😊
@omulgospodar
4 ай бұрын
Este foarte urat drumul rămân în continuare 👍😉👍 5:38
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Filmarea cu drumul am facut-o si lasat-o special sa fie de ajutor altora...dar nu stiu cui ne promoveaza KZitem, pentru ca nu se aboneaza nimeni🤣...Mai primesc comentarii din Asia, si te miri de unde, dar dau ignor.
@omulgospodar
4 ай бұрын
@@vacantepefuga Lucrurile astea se întâmplă și la noi în pana sa monetizam canalul... acum promovează unde trebuie....O zi frumoasa Dragilor 👍🙏😉
@calatoruldac
4 ай бұрын
Pe 16 aprilie acum 2 ani. 😊 Nu mai știam nici eu dacă am vreo filmare de la plaja Vadu. Cred că era mai interesant dacă filmam și drumul. Cu proxima ocazie. kzitem.info/news/bejne/lJ6w04lvkoZioG0si=r4KyK2oUf6gm09qd
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Ia sa vad ce avem aici :-)))
@Sanatate
4 ай бұрын
*9:10** BETON*
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Voi sigur sunteți ca acasă 😊
@cutraistanbat
4 ай бұрын
Nu e pentru orice mașină 😄
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Nu, nu😅
@impatimitulmuntelui
4 ай бұрын
Puneti centura!🤣😅
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Până la urmă a MERITAT! Plaja este ceva deosebit...
@impatimitulmuntelui
4 ай бұрын
Reconfigurare traseu 🤣😅
@vacantepefuga
4 ай бұрын
🤣
@gratichirita609
Ай бұрын
Suntem localnici ne bucuram ca ne promovati zona
@vacantepefuga
Ай бұрын
Cel mai frumos compliment!🤗 Ideal ar fi ca turiștii să admire frumusețea locului și să o respecte, fără să lase mizerie în urma lor. Mulțumim mult, o zi frumoasă!
@azrup
3 ай бұрын
Faceti voi reclama acestui loc ca o sa dati idei...
@vacantepefuga
3 ай бұрын
Nu aceasta este intenția. Vrem să credem că mai sunt oameni frumoși la suflet și înțeleg că este un loc care trebuie doar admirat, și atât.
@calatoruldac
4 ай бұрын
Și eu mi-am pierdut numărul de la mașină acolo... kzitem.infoNFKEnRrrpqU?si=DL7hxevx0oLBc0be
@vacantepefuga
4 ай бұрын
Am văzut 😂😂😂
@calatoruldac
4 ай бұрын
@@vacantepefuga 😁... Dar l-am și recuperat. ( numărul).
Пікірлер: 112