Republica Moldova va trece luna viitoare printr-un referendum esențial pentru viitorul ei. Basarabenii trebuie să hotărască dacă își schimbă Constituția țării astfel încât parcursul european pe care sunt deja să devină ireversibil. Această idee este sabotată masiv de propaganda rusă, care vrea să convingă cetățenii că nu au nevoie de Uniunea Europeană. Moldova este o țară vulnerabilă, iar varianta în care referendumul nu ar avea câștig de cauză ar polariza și mai mult populația. Valeriu Pașa, președintele Comunității Watchdog, ne dă mai multe detalii despre realitățile unei țări cu probleme specifice.
20 octombrie 2024 - data la care cetățenii Republicii Moldova sunt chemați să se pronunțe dacă vor ca viitorul țării lor să fie alături de democrațiile europene. Evenimentul, unul cu adevărat determinant în istoria zbuciumată a fostei Basarabii, este prezentat românilor de pe ambele maluri ale Prutului într-o campanie Digi 24, intitulată „Moldova, pe drumul european”.
Paşaport diplomatic” este un program unic pe teme de diplomaţie şi politică externă. În ultimii cinci ani, printre invitaţii acestui program au fost importanţi lideri mondiali, precum Benjamin Netanyahu, Viktor Orban, Mahmoud Abbas, Yanis Varoufakis, Sergei Naryshkin, Jens Stoltenberg, Mohammad Zarif, Giorgi Margvelashvili, NaserJudeh, Iord Alan Watson, ca să menţionăm doar pe câţiva. De asemenea, majoritatea ambasadorilor acreditaţi în România şi Ungaria, precum şi o mare parte a membrilor diferitelor guverne internaţionale au fost prezenţi in programul produs de Cristina Cileacu.
➥ Pentru mai multe știri vizitează site-ul Digi24 - www.digi24.ro/
➥ Abonează-te la canalul nostru de KZitem - bit.ly/36CZ907
#Digi24 #EmisiuniDigi24 #PașaportDiplomatic #MoldovaPeDrumulEuropean
Негізгі бет Referendum de schimbare a Constituției în Rep. Moldova: „Oamenii știu ce înseamnă UE”
Пікірлер: 61