Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită pe 15 august. Această sărbătoare comemorează moartea, învierea şi slăvirea Maicii Mântuitorului.
Sărbătoarea mărturiseşte că Maica Domnului "a fost luată" de Dumnezeu în împărăţia cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieţii ei sufleteşti şi trupeşti.
Sărbătoarea este precedată de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn şi vin sâmbăta şi duminica, cu excepţia Schimbării la Faţă (6 august), când este dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea. În zilele de peste săptămână din post, se slujeşte ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului (slujbă de implorare) ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului. Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, se dezleagă la peşte
Tropar (Glasul 1)
Întru naştere fecioria ai păzit,
întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare.
Sculatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii,
şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.
Condac (Glasul 2)
Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţe de nădejde neschimbată
mormântul şi moartea nu au ţinut-o.
Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o
Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.
La înainteprăznuire (14 august):
Tropar (Glasul 4)
Popoare, înainte dănţuiţi, din mâini plesnind cu credinţă, şi cu dragoste vă adunaţi astăzi bucurându-vă, şi luminat cântând toţi cu veselie. Că Maica lui Dumnezeu urmează să treacă de la cele pământeşti la cele de sus cu preamărire. Pe aceea cu cântări pururea să o mărim, ca Născătoare de Dumnezeu.
Condac (Glasul 4)
Întru slăvită pomenirea ta, lumea împodobită fiind prin gând cu duh fără materie în veselie strigă către tine, Născătoare de Dumnezeu: "Bucură-te, Fecioară, lauda creştinilor!"
Troparul Adormirii Maicii Domnului si stihiri, gl. I, de Dimitrie Suceveanu
Byzantion Muzica Ortodoxa
Негізгі бет Troparul Adormirii Maicii Domnului si stihiri, gl. I, de Dimitrie Suceveanu
Пікірлер: 9