Ai avut vreodată dureri de spate după o zi prea lungă pe scaunul de la birou sau vreun blocaj muscular care pare ca a venit de nicăieri?
Te-ai simțit vreodată foarte obosit, chiar dacă ai dormit cele opt ore necesare noaptea trecută sau poate ai observat la tine rigiditate și durere chiar și la cele mai simple și funcționale mișcări prin casă?
Ai trecut prin perioade lungi cu disconfort fizic, în care fie nu ai avut timp să ajungi la medic, fie medicul ți-a prescris medicamente care nu au părut să rezolve problema pe termen lung?
Cei mai mulți dintre noi suntem preocupați de starea psihică. Ne dorim să trăim o viață mai împlinită și mai lipsită de stres toxic. Dar cât de mult ținem cont de impactul componentei fizice atunci când ne stabilim aceste intenții?
Vorbim în episodul de astăzi cu Andrei Anca, kineto și fizioterapeut, despre starea de bine, cum o obținem, dar și cum o păstrăm pe termen lung.
Rămâneți alături de Andrei și Paul, căci am pregătit și câteva exemple de exerciții fizice pe care le puteți efectua chiar de la birou, în fiecare zi.
0:00 Intro
15:00 Despre RMN
15:30 Despre leziuni ale spatelui
24:00 Despre durere acută și cronică
30:00 Cât și ce fel de sport ar trebui să facem?
37:00 Cele mai benefice forme de sport
45:00 De ce sunt exercițiile funcționale pentru picioare fundația pentru stare de bine și sănătate
46:00 Cum arată un program de mișcare?
55:00 Despre semnalele corpului
59:00 Despre sportul la școală
01:03:00 Despre scopul sălii
01:09:00 E mai important somnul sau sportul?
01:17:30 Despre importanța stretching-ului
01:19:00 Despre rolul pacienților în propriile procese de vindecare
01:30:00 Concluzii și Idei de luat acasă
01:37:00 Demonstrație de exerciții
Andrei poate fi contactat pe:
Facebook - / ktancaandrei
Instagram - physio.ancaandrei
Email - official.a.therapy@gmail.com
Resurse:
1. The Difference Between Acute and Chronic Pain, articol - pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/1875958/
2. The Myth of Normal, Gabor Mate, medic și psihoterapeut, 2022, carte
3. When the Body Says No, Gabor Mate, medic și psihoterapeut, 2003, carte
4. The Body Keeps the Score, Gabor Mate, medic și psihoterapeut, 2014, carte
Негізгі бет #MATalks
Пікірлер: 15