Osteoporoza este o boală din ce în ce mai frecventă, care afectează o mare parte dintre persoanele trecute de cea de-a cincea și a șasea decadă de viață. Cele mai afectate sunt femeile care au ieșit din perioada fertilă, și se află la menopauză, dar asta nu înseamnă că îi ocolește pe bărbați. O altă categorie de risc o mai reprezintă și persoanele care au administrat tratamente cu cortizon.
Persoanele care au o vârstă mai înaintată se confruntă cu scăderea densității osoase. Apariția osteoporozei a devenit din ce în ce mai frecventă, iar o dată cu ea, problemele specifice. Din păcate foarte mulți pacienți din România nu se tratează iar pe fondul demineralizării și a scăderii rezistenței osoase, pot apărea fracturi pe os patologic, tasări ale vertebrelor, etc.
Ce înseamnă neurochirurgie minim invazivă? Conceptul de minim invaziv înseamnă a opera cu incizii foarte mici. Aceasta presupune ca prin niște găuri mici, fără tăietură chirurgicală, să introducem un instrument în formă de tub, care poartă denumirea de trocar, prin care să putem injecta ciment în corpul vertebral. Acesta este tratamentul modern pentru tasarea vertebrelor, iar injectarea cu ciment se poate face în mod direct (vertebroplastie). Există și o altă procedură, ceva mai evoluată, care presupune introducerea prin trocare a unui sistem de balonașe sau a unui cricket cu care se reformează cavități în corpul vertebral (kihoplastie).
Mai mult decât atât, se poate încerca și redresarea înălțimii corpului vertebral tasat. Neurochirurgia minim invazivă presupune o operație cu tăietură mică, rapidă, câteodată chiar fără anestezie generală, mai ales că ne adresăm unor pacienți trecuți, de cele mai multe ori, de 70 de ani, care nu pot suporta o operație lungă. Conceptul minim invaziv mai înseamnă, de asemenea, și o recuperare rapidă. După numai câteva ore după operație, pacientul poate merge acasă, iar după numai două zile acesta își poate relua activitățile zilnice.
Dacă sunteți interesați să aflați cum neurochirugia minim invazivă vă poate salva sau vă poate îmbunătăți considerabil calitatea vieții, puteți citi mai multe pe: bentiadan.ro
Негізгі бет Osteoporoza | Ce este osteoporoza | Cele mai eficiente tratamente pentru osteoporoza
Пікірлер: 2